ORTODOX.MANASTIRI,BISERICI,SFINTI,ATOS,

TEMPLIERI

Ordinul Templierilor

Blazon
Nume oficial Pauperes Commilitones Christi Templique Solomonici
Nume popular Templierii
Fondator Hugues de Payens, Ţara Sfântă
Data înfiinţării cca. 1119
Apartenenţa Biserica Catolică
Patron Sf. Bernard de Clairvaux
Sediu Muntele Templului, Ierusalim
Statut canonic Ordin de tip militar
Statut actual Desfiinţat prin bula papală Vox in excelso în 3 aprilie 1312
Vestimentaţie Manta albă cu o cruce roşie
Total membri 15000-20000 de membri în momentul de vârf, dintre care 10% cavaleri
Bătălii/Războaie Cruciadele, incluzând:
Bătălia de la Montgisard (1177),
Bătălia de la Hattin (1187),
Bătălia de la Arsuf (1191),
Asediul Acrei (1190-1191)
Asediul Acrei (1291)
Reconquista
Ordine religioase

Sărmanii soldaţi ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), cunoscuţi mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului (franceză Ordre du Temple sau Templiers), au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine militare creştine.[1]

Ordinul a existat timp de aproximativ două secole în Evul Mediu. A fost creat în urma primei cruciade din 1096, pentru a asigura călătoria în siguranţă a numeroşilor pelerini europeni către Ierusalim.

Recunoscut oficial de biserică în 1129, Ordinul a crescut repede ca număr de membri şi putere. Cavalerii templieri puteau fi recunoscuţi după hainele albe cu o cruce roşie, distinctivă, şi erau printre cei mai bine echipaţi, antrenaţi şi disciplinaţi războinici din perioada cruciadelor.[2]Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creştinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar,[3] şi au construit numeroase fortificaţii în Europa şi Ţara Sfântă.

Succesul templierilor era strâns legat de succesul cruciadelor. Când Ţara Sfântă a fost pierdută, iar templierii au suferit înfrângeri zdrobitoare, sprijinul pentru existenţa ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile iniţiatice secrete ale lor au creat neîncredere, iar regele Filip al IV-lea al Franţei, puternic îndatorat ordinului, a început să facă presiuni asupra papei Clement al V-lea. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv Marele Maestru Jacques de Molay, şi, după ce le-a obţinut mărturisirile prin tortură, i-a ars pe rug.[4] În 1312, papa Clement, sub presiune din partea regelui Filip, a dizolvat cu forţa întregul ordin. Dispariţia bruscă a unei părţi importante din societatea europeană a acelor timpuri a dat naştere la speculaţii şi legende, care trezesc şi astăzi interes.

Cuprins


//<![CDATA[ if (window.showTocToggle) { var tocShowText = „arată”; var tocHideText = „ascunde”; showTocToggle(); } //]]>

Istorie

Ascensiunea

Primul cartier general al templierilor, Moscheea Al Aqsa, de pe Muntele templului din Ierusalim. Cruciaţii o numeau Templul lui Solomon, deoarece se afla pe ruinele templului iniţial, şi de aici cavalerii şi-au luat numele de templieri.

Primul cartier general al templierilor, Moscheea Al Aqsa, de pe Muntele templului din Ierusalim. Cruciaţii o numeau Templul lui Solomon, deoarece se afla pe ruinele templului iniţial, şi de aici cavalerii şi-au luat numele de templieri.

După ce Ierusalimul a fost cucerit în iulie 1099 ca urmare a primei cruciade, mulţi pelerini europeni s-au îndreptat spre locurile numite de ei Ţara Sfântă. Totuşi, deşi oraşul era relativ sub control, restul statelor cruciate nu erau. Bandiţii erau prezenţi în număr mare, şi mulţi pelerini erau măcelăriţi, uneori cu sutele, pe drumul de la Jaffa, situat pe coastă, în Ţara Sfântă.[5]

În jurul anului 1119, cavalerul francez Hugues de Payens şi ruda sa Godfrey de Saint-Omer, veterani ai primei cruciade, propun crearea unui ordin monastic pentru protecţia acestor pelerini.[6] Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat această cerere, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată. Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon.[2] Cruciaţii numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, şi de aici ordinul şi-a tras numele de Sărmanii soldaţi ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon, sau cavalerii „templieri”. Cu puţine resurse financiare la dispoziţie, ordinul de aproximativ nouă cavaleri se baza pe donaţii pentru a supravieţui. Emblema lor era reprezentată de doi cavaleri ce călăreau acelaşi cal, simbol al sărăciei.

Sărăcia templierilor nu a durat multă vreme. Ordinul avea un sprijin important în persoana lui Bernard de Clairvaux, un cleric de frunte, şi nepot al unuia dintre cavalerii fondatori. El a vorbit şi scris cu convingere în numele lor, şi în 1129, la Conciliul din Troyes, Ordinul a fost oficial recunoscut de Biserică. O dată cu acest act formal, templierii au devenit o destinaţie preferată a donaţiilor din Europa, primind bani, pământuri şi fii de nobili de la familii dornice să sprijinie lupta din Ţara Sfântă. Un alt beneficiu l-au primit în 1139, când bula papală a papei Inocenţiu al III-lea Omne Datum Optimum i-a scutit pe templieri de la supunerea la legile locale. Acest lucru însemna că templierii puteau traversa liber orice graniţe, nu trebuiau să plătească taxe, şi nu răspundeau decât în faţa papei.[7]

Cu o misiune clară şi cu resurse abundente la dispoziţie, Ordinul a crescut repede. Templierii erau adesea forţa de avangardă în bătălii cheie ale Cruciaţilor, când cavalerii în armură atacau frontal, într-un dispozitiv în formă de vârf de lance, în încercarea de a sparge liniile adversarilor. Una dintre cele mai mari victorii a fost la Bătălia de la Montgisard, din 1177, când o armată creştină din care făceau parte şi circa 500 de templieri a reuşit să învingă o armată a lui Saladin de peste 26.000 de soldaţi.[8]

Hartă a Ierusalimului, arătând locul cartierului general al templierilor pe Muntele Templului

Hartă a Ierusalimului, arătând locul cartierului general al templierilor pe Muntele Templului

Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin, atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii, deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, controlau bogăţii dincolo de donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă. La plecare, ei îşi depuneau averea unui cavaler din regiunea respectivă, de la care primeau un document încifrat, indicând valoarea sumei deţinute, pe care îl foloseau la sosirea în Ţara Sfântă pentru recuperarea fondurilor; acest sistem a îmbunătăţit atât siguranţa pelerinilor, care nu mai erau vizaţi de hoţi, şi a şi sporit averea templierilor.[2][9]

Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.[8]

Declinul

Bătălia de la Hattin, din 1187, înfrâgere decisivă pentru soarta cruciadelor

Bătălia de la Hattin, din 1187, înfrâgere decisivă pentru soarta cruciadelor

La jumătatea secolului al XII-lea, cruciadele începuseră să-şi piardă puterea. Lumea musulmană era mai unită sub lideri eficienţi precum Saladin, iar facţiunile creştine erau măcinate de lupte interne. Templierii s-au aflat uneori în conflict cu celelalte două mari ordine creştine, cavalerii ospitalieri şi cavalerii teutoni, iar deceniile de lupte pentru domeniile feudale au slăbit poziţiile creştine. După mai multe înfrângeri dezastruoase, incluzând bătălia decisivă de la Hattin, Ierusalimul a fost pierdut în faţa lui Saladin în 1187. Cruciaţii au ocupat din nou oraşul în 1229 (fără ajutor de la templieri), dar numai pentru scurt timp. În 1244, musulmanii au reocupat oraşul, care nu a mai fost controlat vreodată de creştini până în 1917, când britanicii l-au luat de la otomani.[10]

Templierii au fost obligaţi să îşi mute cartierul general în alte oraşe din nord, cum ar fi portul Acra, pe care l-au deţinut secolul următor. A fost însă până la urmă pierdut în 1291, urmat de ultima lor fortăreaţă de pe continent, Tortosa (în Siria şi Atlitul de astăzi). S-au stabilit în continuare în Limassol, Cipru,[11] păstrând o garnizoană pe mica insulă Arwad, lângă coastă, în apropiere de Tortosa. S-au încercat acţiuni militare coordonate cu mongolii,[12] printr-o nouă forţă de invazie de pe Arwad. În 1302, totuşi, ei au pierdut şi acea insulă, ultimul loc din Ţara Sfântă aflat în mâinile lor.[8]

Clădire templieră la Saint Martin des Champs, Franţa

Clădire templieră la Saint Martin des Champs, Franţa

Misiunea militară a ordinului nemaifiind la fel de importantă, sprijinul acordat organizaţiei s-a risipit. Situaţia era totuşi mai complicată, căci după mai mult de două sute de ani de existenţă, templierii deveniseră o parte a vieţii zilnice în Europa. Organizaţia era prezentă pe scară largă la nivel local, cu mii de sedii în toată Europa. Templierii administrau multe întreprinderi, şi mulţi europeni intrau zilnic în contact cu ei, de exemplu lucrând la o fermă sau podgorie, ori folosind Ordinul ca pe o bancă în care să îşi depoziteze averea personală. Ordinul, însă, rămânea în continuare independent de stăpânirea locală, practic fiind un „stat în stat”. Avea de asemenea o armată cu care putea străbate liber toate graniţele, însă nu mai avea un câmp de luptă clar. Această situaţie a mărit tensiunile cu o parte a nobilimii europene, în contextul în care templierii se arătau interesaţi în fondarea unui propriu stat monastic, după cum făcuseră cavalerii teutoni în Prusia.[9]

Arestările şi dizolvarea

Regele Filip al IV-lea al Franţei (1268–1314)

Regele Filip al IV-lea al Franţei (1268–1314)

În 1305, noul papă, Clement al V-lea, aflat în Franţa, a trimis scrisori Marelui Maestru templier Jacques de Molay şi celui ospitalier Fulk de Villaret pentru a discuta posibilitatea fuziunii celor două ordine. Niciunul nu agrea ideea, dar papa a insistat şi i-a invitat pe amândoi în Franţa pentru a discuta situaţia. De Molay a sosit primul la începutul lui 1307, dar de Villaret a întârziat câteva luni. În timp ce aşteptau, De Molay şi Clement au discutat acuzaţiile aduse cu doi ani înainte de un templier exclus (din ordin). Aceste acuzaţii erau în general considerate false, dar Clement i-a trimis regelui Filip al IV-lea al Franţei o cerere scrisă pentru ajutor în investigaţie. Regele era deja îndatorat templierilor după războiul său cu englezii, şi a decis să folosească zvonurile existente în propriul său scop. A început să pună presiune pe Biserică să acţioneze împotriva ordinului, pentru a se elibera de datorii.[13]

În data de vineri, 13 octombrie, 1307 (o dată legată greşit de originea superstiţiei zilei de vineri 13),[14][15] Filip a ordonat ca de Molay şi alţi templieri francezi să fie arestaţi simultan. Ei au fost acuzaţi de numeroase erezii, şi torturaţi pentru obţinerea de mărturisiri de blasfemie. Mărturisirile, deşi obţinute sub presiune, au provocat un scandal la Paris. După alte insistenţe din partea lui Filip, papa Clement a emis bula Pastoralis Praeeminentiae la 22 noiembrie, 1307, care cerea tuturor monarhilor creştini din Europa să-i aresteze pe templieri şi să le confişte averile.[16]

Papa Clement a cerut audieri papale pentru a determina vinovăţia sau nevinovăţia templierilor, şi, o dată eliberaţi de tortura inchizitorilor, mulţi şi-au retras mărturisirile. Unii aveau suficientă experienţă legală pentru a se apăra în procese, dar în 1310, Filip le-a blocat tactica, folosind mărturiile forţate precedente ca justificare pentru arderea pe rug a zeci de templieri la Paris.[17][18]

Templieri arşi pe rug

Templieri arşi pe rug

Mănăstirea lui Cristos din castelul Tomar, Portugalia. Construită în 1160 ca o fortăreaţă pentru cavalerii templieri, a devenit cartierul general al redenumitului Ordin al lui Cristos. În 1983, a devenit un loc din patrimoniul mondial UNESCO.

Mănăstirea lui Cristos din castelul Tomar, Portugalia. Construită în 1160 ca o fortăreaţă pentru cavalerii templieri, a devenit cartierul general al redenumitului Ordin al lui Cristos. În 1983, a devenit un loc din patrimoniul mondial UNESCO.[19]

Cum Filip ameninţa cu acţiuni militare dacă papa nu îi respecta dorinţele, Clement a acceptat în cele din urmă dizolvarea ordinului, invocând scandalul public provocat de mărturisiri. La Conciliul de la Vienne din 1312, a emis o serie de bule papale, între care Vox in excelso, care dizolva oficial Ordinul, şi Ad providam, care oferea cea mai mare parte a posesiunilor templierilor ospitalierilor.[20]

Cât despre conducătorii Ordinului, Marele Maestru Jacques de Molay, care mărturisise sub tortură, şi-a retras declaraţia. Asociatul său, Geoffrey de Charney, preceptor al Normandiei, i-a urmat exemplul, şi a insistat pe nevinovăţia sa. Ambii au fost declaraţi vinovaţi de a fi redevenit eretici, şi au fost condamnaţi să ardă pe rug la Paris, pe 18 martie, 1314. Se spune că de Molay a rămas sfidător până la sfârşit, cerând să fie legat astfel încât să fie cu faţa la catedrala Notre Dame, şi să îşi ţină mâinile împreunate.[21] După legendă, a strigat dintre flăcări că atât papa Clement, cât şi regele Filip îl vor întâlni în curând în faţa lui Dumnezeu. Papa Clement a murit o lună mai târziu, iar regele Filip într-un accident de vânătoare înainte de sfârşitul anului.[22]

O dată cu dispariţia conducătorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie arestaţi şi judecaţi (nefiind aproape în totalitate condamnaţi), absorbiţi în alte ordine militare, precum Cavalerii ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lăsaţi să se retragă şi să trăiască în continuare în pace. E posibil ca unii să fi fugit în teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scoţia excomunicată. Acolo, au luptat pentru regele Robert Bruce (la acea vreme excomunicat şi el). Templierii au avut o influenţă importantă asupra istoriei Scoţiei, inclusiv în încercările de restaurare a dinastiei Stuart în Regatul Unit. Organizaţia templieră din Portugalia doar şi-a schimbat numele, din Ordinul Templului în Ordinul lui Cristos.[23]

În 2001, un document cunoscut ca „Pergamentul de la Chinon” a fost descoperit în Arhivele Vaticanului, după ce aparent a fost catalogat greşit în 1628. Este o înregistrare a procesului templierilor şi arată că papa i-a absolvit iniţial pe templieri de toate ereziile în 1308, înainte de a desfiinţa ordinul în 1312.[24][25] În octombrie 2007, documentele secrete despre procesul templierilor, între care şi pergamentul de la Chinon, au fost publicate de Vatican.[25]

În prezent, poziţia Bisericii Romano-Catolice este că persecuţia medievală a templierilor a fost nedreaptă; că nu era nimic rău legat de Ordin sau de membrii săi; şi că papa Clement a fost obligat să acţioneze de magnitudinea scandalului public şi de influenţa dominatoare a regelui Filip al IV-lea.[26]

Organizare

Templierii erau organizaţi drept un ordin monahal, similar cu Ordinul cistercian al lui Bernard de Clairvaux, care era considerat drept prima organizaţie internaţională eficace din Europa.[27] Structura organizaţională avea un puternic lanţ al autorităţii. Fiecare ţară cu o prezenţă notabilă a templierilor (Franţa, Anglia, Aragon, Portugalia, Poitou, Apulia, Regatul Ierusalimului, Comitatul de Tripoli, Principatul de Antiohia, Anjou şi Ungaria[28]) avea un Maestru al Ordinului Templierilor în acea regiune. Toţi aceştia răspundeau în faţa Marelui Maestru (întotdeauna un cavaler francez), numit pe viaţă, care supraveghea atât eforturile militare ale Ordinului din est, cât şi proprietăţile financiare din vest. Nu se cunoaşte un număr precis, însă se estimează că, în perioada de glorie a Ordinului, existau între 15000 şi 20000 detemplieri, dintre care doar o zecime eraucavaleri adevăraţi.

Unul dintre multele steaguri ale Cavalerilor Templieri

Unul dintre multele steaguri ale Cavalerilor Templieri

Bernard de Clairvaux şi fondatorul Hugues de Payens au fost cei care au redactat codul specific de comportament al Ordinului Templierilor, cunoscut istoricilor moderni sub numele de Norma Latină. Cele 72 de clauze ale sale defineau comportamentul ideal al cavalerilor, cum ar fi tipurile de robe pe care trebuiau să le poarte sau câţi cai puteau avea. Cavalerii trebuiau să ia masa în linişte, să nu mănânce carne mai mult de trei ori pe săptămână şi nu aveau voie să aibă contact fizic cu nicio femeie, nici măcar cu membrii propriei familii. Unui Maestru al Ordinului îi erau atribuiţi „4 cai, unui frate capelan sau unui preot 3 cai, unui frate sergent 2 cai şi unui gentleman valet, pentru a-şi căra scutul şi lancea, un cal”.[29] Pe măsură ce ordinul creştea, au fost adăugate din ce în ce mai multe îndrumări, lista originală de 72 de clauze ajungând în final până la câteva sute.[30][31]

Rândurile templierilor erau împărţite în trei categorii: cavalerii aristocraţi, sergenţii proveniţi din oameni de rând şi clericii. Cavalerii trebuiau să fie de origine aristocratică şi să poarte mantii albe. Erau echipaţi drept cavalerie grea, cu trei sau patru cai şi cu unul sau doi paji. Pajii, în general, nu erau membri ai Ordinului, ci erau străini angajaţi pentru o anumită perioadă de timp. Din categoria poziţionată subcavaleri ca importanţă făceau parte sergenţii, aleşi din rândurile populaţiei obişnuite. [32] Erau ori echipaţi drept cavalerie uşoară cu un singur cal,[33] ori serveau în alte moduri, cum ar fi administrarea proprietăţii Ordinului, treburi domestice sau comerţ. Capelanii, constituind a treia clasă a templierilor, erau preoţi consacraţi ce aveau grijă de nevoile spirituale ale templierilor.[34]

Cavalerii purtau robe albe cu o cruce roşie şi o manta albă; sergenţii purtau o tunică neagră cu o cruce roşie în faţă şi în spate şi o manta neagră sau maro.[35][36] Mantaua albă a fost atribuită templierilor la Conciliul de la Troyes în 1129, iar crucea a fost adăugată robelor cel mai probabil la începutul celei de-a doua cruciade, când Papa Eugen al III-lea, regele Ludovic al VII-lea al Franţei şi multe alte personalităţi au luat parte la o întâlnire a templierilor francezi, la sediul lor de lângă Paris.[37][38][39] Potrivit Normei lor, cavalerii trebuiau să poarte mantaua albă întotdeauna, fiindu-le interzis chiar şi să bea sau să mănânce dacă nu o purtau.[40]

Iniţierea,[41] cunoscută sub numele de Recepţie (receptio), în cadrul Ordinului era un profund angajament şi implica o ceremonie solemnă. Necunoscuţii erau descurajaţi a participa la ceremonie, ceea ce a trezit suspiciuni în rândurile inchizitorilor medievali în timpul proceselor ulterioare.

Noii membri trebuiau să semneze de bună voie predarea întregii averi şi proprietăţi Ordinului şi să facă jurăminte de sărăcie, castitate, pietate şi obedienţă.[42] Majoritatea fraţilor se alăturau pe viaţă, deşi unora le era permis să se alăture şi pe o anumită perioadă de timp. Uneori, unui om însurat îi era permis să se alăture dacă avea permisiunea soţiei,[36] însă nu avea voie să poarte mantaua albă.[43]

Crucea roşie pe care templierii o purtau pe robe era un simbol al martiriului, căci a muri în luptă era considerat o mare onoare, care asigura un loc în rai.[44] Era o lege de căpătâi care sublinia faptul că războinicii Ordinului nu ar trebui să se predea niciodată, decât dacă steagul templierilor ar fi căzut, însă şi atunci să fie primii care încercau să se regrupeze cu un alt ordin creştin, cum ar fi cel al Ospitalierilor. Numai după ce toate steagurile ar fi căzut le era permis să părăsească câmpul de bătălie.[45] Acest principiu necompromiţător, precum şi reputaţia lor pentru curaj, pregătirea lor excelentă şi armamentul greu, au făcut dintemplieri una dintre forţele de luptă cele mai de temut din timpurile medievale. [46]

Marii maeştri

Începând cu fondatorul Hugues de Payens, din 11181119 cel mai mare grad în cadrul Ordinului a fost cel de Mare Maestru, o poziţie câştigată pe viaţă, deşi luând în considerare natura militară a Ordinului, aceasta putea fi o perioadă foarte scurtă. Numai doi Mari Maeştri au murit în timpul mandatului, iar câţiva au murit în timpul campaniilor militare. De exemplu, în timpul Asediului Ascalonului din 1153, Marele Maestru Bernard de Tremelay a condus un grup de 40 de templieri printr-o spărtură în zidurile oraşului. Atunci când restul armatei cruciate nu i-a urmat, templierii, inclusiv Marele lor Maestru, au fost încercuiţi şi decapitaţi.[47] Marele Maestru Gérard de Ridefort a fost decapitat de către Saladin în 1189, în timpul Asediului Acrei.

Marele Maestru supraveghea toate operaţiunile Ordinului, atât cele militare din Ţara Sfântă şi Europa de Est, cât şi afacerile financiare din Europa Occidentală. Unii Mari Maeştri au fost şi comandanţi militari, deşi acest lucru nu era întotdeauna înţelept: câteva defecte în strategia de luptă a lui de Ridefort au contribuit la devastatoarea înfrângere de la Bătălia de la Hattin. Ultimul Mare Maestru a fost Jacques de Molay, ars pe rug la Paris în 1314, din ordinul regelui Filip al IV-lea al Franţei.[18]

Moştenire

Biserica Templului, Londra. Drept capelă a Noului Templu din Londra, era locaţia ceremoniilor de iniţiere ale templierilor. Astăzi, este biserica parohiei Templului Mijlociu şi a Templului Interior, două dintre barouri. Este o populară atracţie turistică.

Biserica Templului, Londra. Drept capelă a Noului Templu din Londra, era locaţia ceremoniilor de iniţiere ale templierilor. Astăzi, este biserica parohiei Templului Mijlociu şi a Templului Interior, două dintre barouri. Este o populară atracţie turistică.

Datorită misiunii militare şi resurselor financiare extensive, Cavalerii templieri au iniţiat un mare număr de proiecte şi construcţii de-a lungul Europei şi Ţării Sfinte. Multe dintre aceste structuri încă stau în picioare. De asemenea, multe conţin numele de „Templu”, datorită asocierii timp de secole cu templierii.[48] De exemplu, unele din posesiunile templierilor din Londra au fost mai târziu închiriate avocaţilor, ceea ce a condus la numele porţii Bariera Templului sau staţiei de metrou „Templu”. Două dintre cele patru barouri, care îi pot consacra pe membri drept avocaţi, sunt Templul Interior şi Templul Mijlociu.

Elemente arhitecturale distinctive ale clădirilor templierilor includ folosirea imaginii a „doi cavaleri pe un singur cal”, reprezentând sărăcia cavalerilor şi clădiri rotunde, menite a se asemăna cu Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Organizaţii moderne ale templierilor

Prin decret papal, proprietatea templierilor a fost transferată Ordinului Ospitalierilor, care de asemenea a absorbit mulţi dintre membrii templierilor. Practic, dizolvarea templierilor ar putea fi văzută drept unirea celor două ordine rivale.[49]

Povestea templierilor medievali secretoşi însă puternici, în special persecuţia şi dizlovarea lor subită, a devenit o tentaţie pentru multe alte grupuri, care se folosesc de aşa-zise legături cu templierii ca o modalitate de a-şi îmbunătăţi propria imagine sau de a creşte misterul ce îi înconjoară. De exemplu, încă din anii 1700, Ritualul York a încorporat unele simboluri şi ritualuri ale templierilor[2] şi au o filială numită astăzi Ordinul Cavalerilor Templieri. Suveranul Ordin Militar al Templului din Ierusalim, fondat în 1804, are un statut de organizaţie caritabilă non-guvernamentală, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite.[50]

Deşi nu există o legătură istorică clară între Cavalerii Templieri, care au fost desfiinţaţi în anii 1300, şi oricare dintre aceste organizaţii, care au apărut abia în anii 1700, se creează adeseori o confuzie publică şi mulţi scapă din vedere diferenţa de 400 de ani.

Legende şi relicve

Cavalerii Templieri au fost asociaţi cu legende privind secrete şi mistere transmise din timpuri străvechi. Zvonuri circulau chiar şi din timpul templierilor înşişi. Scriitorii francmasoni şi-au adăugat propriile speculaţii în secolul al 19-lea şi alte înfloriri fictive au fost adăugate în filme moderne, cum ar fi: Mormântul morţilor orbi, Comoara naţională şi Regatul cerului,[2] cărţi best-seller: Ivanhoe şi Codul lui Da Vinci,[2] precum şi jocuri video: Hellgate: London şi Broken Sword: The Shadow of the Templars.[51]

Domul de Piatră, una dintre structurile de pe Muntele Templului

Domul de Piatră, una dintre structurile de pe Muntele Templului

Multe dintre legendele legate de templieri privesc ocuparea iniţială a Muntelui Templului din Ierusalim şi speculaţii în legătură cu relicvele pe care templierii le-ar fi putut găsi acolo, cum ar fi Sfântul Graal sau Arca Testamentului.[2][9][46] Faptul că templierii posedau anumite relicve este ştiut cu siguranţă. Multe biserici încă expun relicve, cum ar fi moaştele unui sfânt, o bucată de pânză purtată odinioară de un om sfânt sau craniul unui martir: templierii au procedat la fel. Era cunoscut că aveau o bucată din Adevărata Cruce, pe care episcopul de Acra a purtat-o în dezastruoasa bătălie de la Hattin.[52] Când bătălia a fost pierdută, Saladin a capturat relicva, care a fost apoi răscumpărată de către cruciaţi atunci când musulmanii le-au predat oraşul Acra în 1191.[53] De asemenea, aveau în posesie capul Sfintei Eufemia din Calcedon.[54] Subiectul relicvelor a fost abordat şi în timpul Inchiziţiei templierilor, deoarece câteva documente ale proceselor se referă la venerarea unui anumit idol, menţionat în unele cazuri drept o pisică, un cap bărbos sau uneori drept Baphomet, probabil o greşeală franţuzească de ortografie a cuvântului Mahomet (Mahomed).[2][55] Aşa-zisa venerare a idolilor a fost inclusă în acuzaţiile aduse împotriva templierilor şi a condus la arestarea acestora la începutul secolului al XIV-lea.[56] Această acuzaţie de venerare a idolilor adusă împotriva templierilor a contribuit şi la credinţa modernă a faptului că unii templieri practicau vrăjitoria.[57]

Exista în timpul Cruciadelor un interes particular faţă de mitul Sfântului Graal, care a fost rapid asociat templierilor, încă din secolul al 12-lea. Primul roman cavaleresc legat de Graal a fost povestea fantastică Contele Graalului scrisă în 1180 de către Chrétien de Troyes, care provenea din aceeaşi zonă unde Conciliul de la Troyes sancţionase oficial Ordinul Templierilor. În legenda Arturiană, eroul căutării Graalului, Sir Galahad (o invenţie literară din secolul 13 a călugărilor din Ordinul cistercian al Sfântului Bernard de Clairvaux) era descris purtând un scut cu crucea Sfântului George, similară cu insigna templierilor. În poemul epic cavaleresc din acea perioadă, Parzival, Wolfram von Eschenbach se referă la templierii care păzeau Regatul Graalului.[58] O legendă s-a dezvoltat bazată pe faptul că, deoarece templierii îşi aveau sediul pe Muntele Templului din Ierusalim, au excavat în căutare de relicve, au găsit Graalul şi au continuat să-l păstreze şi să-l păzească cu propria viaţă. Cu toate acestea, în documentele extensive ale Inchiziţiei templierilor, nu există nici măcar o singură menţiune cu privire la vreun obiect legat de Sfântul Graal,[8] nemailuând în considerare şi posesia unui astfel de obiect. În realitate, majoritatea specialiştilor sunt de acord cu faptul că povestea Graalului a fost doar una fictivă, care a început să circule din timpurile medievale.[2][9]

Un artefact legendar ce pare a avea legătură cu templierii este Giulgiul din Torino. În 1357, giulgiul a fost expus publicului pentru prima dată de către familia nepotului lui Geoffrey de Charney, templierul care fusese ars pe rug împreună cu Jacques de Molay în 1314. Originile artefactului sunt încă un subiect controversat, însă datarea cu carbon dovedeşte că giulgiul a fost creat între anii 1260 şi 1390, un interval de timp care include ultimii 50 de ani ai templierilor.[59]

Speculaţiile privind supravieţuirea templierilor au inspirat diverse lucrări beletristice. În Moştenirea Templierilor[60] Steve Berry lansează ipoteza că aceştia s-ar fi retras în munţii Pirinei şi ordinul şi-ar avea sediul la Abaţia Des Fontaines, lângă Andorra.

Despre Cavalerii Templieri

Cruciadele au dus la nasterea Cavalerilor Templieri * Fortele speciale ale Domnului * Templul Sfant ascunde Sfantul Graal * Teribilul secret referitor la crestinism * Santaj la Vatican * Cavalerii templieri, primii creditori si inventatorii cecurilor de calatorie * Marirea si decaderea Cavalerilor Templieri * Enigma Rosslyn – un castel care cuprinde atat simboluri demult disparute cat si altele,inca neaparute. Cavalerii francmasoni. Masonii, pazitorii teribilului secret al Cavalerilor Templieri. Toate acestea au fost prezentate intr-un documentar realizat pentru National Geographic Channel.

Intreaga poveste porneste de la finele anilor 1000, cand si-a facut debutul Ciocnirea Civilizatiilor, Cruciadele de eliberare a Pamantului Sfant, actualul Israel. La vremea respectiva musulmanii detineau o mare parte din Asia si Africa, ba chiar si parti din Europa – Spania – leaganul crestinitatii, Ierusalimul fiind in mainile lor.

La initiativa Papei Urban II, o armata de peste 4.000 de crestini a pornit prima Cruciada. Mars fortat spre Ierusalim. Dupa patru ani, crestinii au ajuns la portile orasului Sfant. Numai ca bolile si foametea au redus numarul cruciatilor la 1.000.

O idee geniala

Cruciatii au luat cu asalt Orasul Sfant – Ierusalim – si, dupa un asediu prelungit, l-au eliberat de musulmani. In iulie 1099, dupa patru luni de asediu si dupa un carnagiu (“sangele era pana la genunchi” – potrivit martorilor) Ierusalimul era din nou crestin. Iar crestinii au numit ca rege al Ierusalimului pe unul dintre cruciati.

Astfel, in 1118 Baldwin II era rege al Ierusalimului. Iar intr-o zi, la el a venit Hughes de Payen – un nobil cruciat francez – care i-a facut o propunere deosebita: infiintarea unui grup de calugari luptatori, de razboinici ai Domnului. Astfel a luat fiinta Ordinul Cavalerilor Templieri sau Ordinul Cavalerilor Saraci ai Templului lui Solomon.

Fortele Speciale

Cavalerii templieri imbinau ruga cu lupta, fiind o forta fantastica, echivalentul trupelor speciale din ziua de azi sau al trupelor de comando. Atacau in formatie escadron de cavalerie, fiind in fruntea cruciatilor mereu si rupand randurile adversarilor. Atacul lor era temerar, inspaimantator si magnific.

Cavalerii templieri erau cunoscuti pentru curajul lor nebunesc, ei neretragandu-se niciodata din fata inamicului. Au reputat victorii insemnate impotriva musulmanilor (Ascalon – 1153, Montgisard 1189, Arsuf – 1191), castigand un respect deosebit, o aura aparte de putere si fiind chiar numiti invincibili.

De la formula initiala de noua oameni au ajuns in cateva decenii la o Armata de peste 1.000 de oameni. Crucea rosie – insemnul Cavalerilor Templieri, care simboliza martiriul, era peste tot cunoscuta. Cavalerii Templieri, inca de la inceput, si-au stabilit cartierul general pe ruinele vechiului templu evreiesc.

Iar intreaga putere si intreg misterul Cavalerilor Templieri pare sa isi aiba radacinile in Templul Sfant.

Misterul Templului

Templul Sfant fusese construit de Solomon in secolul X I.H., iar apoi babilonienii l-au distrus. Se spune ca in templul respectiv se afla Chivotul Legii. Apoi, peste cateva sute de ani, musulmanii aveau sa construiasca peste templu o moschee – Domul stancii – care se afla si astazi in picioare. In 70 DH romanii inabusa o rebeliune din Ierusalim si darama templul , dupa care invadeaza Israelul.

La vremea respectiva, evreii au imprastiat insemnatele comori din templu pe tot teritoriul actualului Israel. De asemenea, ei au lasat o harta cu aceste comori. Se spune ca membrii Cavalerilor Templieri au sapat noua ani o retea de tunele pe sub templu. Ce au gasit acolo insa este un mister. Daca au gasit ceva.

Toate acestea erau invaluite in ceata pana in 1947, cand un beduin, care-si cauta o oaie ratacita, a facut o descoperire senzationala: o serie de manuscrise evreiesti vechi de peste 2.000 de ani – Manuscrisele de la Marea Moarta – cele mai vechi inscrisuri evreiesti descoperite pana acum.

In 1952 un arheolog britanic a pornit pe urmele acestor manuscrise harta si a ajuns in apropierea ruinelor Templului Sfant. Surpriza insa. Cineva fusese acolo cu mult inaintea sa!

Predecesorii

Arheologul a descoperit in locul indicat de manuscrisele harta nu o comoara, ci insemne clare ca cineva fusese acolo cu mult inaintea sa. Locul era ravasit, se vedeau urme de lopata si, cel mai important, s-au descoperit o serie de artefacte: sabii speciale si pelerine cu crucea rosie. Simboluri ale Cavalerilor Templieri. Acestea au fost datate cu carbon 12: rezultatul – secolul XII. Astfel, era evident, Cavalerii Templieri fusesera acolo! Ce au descoperit ei insa acolo, daca au descoperit ceva?

Sfantul Graal

Versiunile descoperirii sunt numeroase. Potrivit unora, Cavalerii Templieri au descoperit acolo insusi Sfantul Graal. In Evul Mediu circulau o sumedenie de legende, povestiri si cantece cu Sfantul Graal, insa nici macar acum nu se stie ce era de fapt Sfantul Graal. Unii spun ca Sfantul Graal era cupa din care Iisus a baut la Cina cea de Taina.

Altii spun ca Sfantul Graal era sulita romana cu care a fost strapuns Iisus pe cruce. Altii afirma ca Sfantul Graal era capul lui Ioan Botezatorul. O alta varianta afirma ca Sfantul Graal reprezenta o serie de documente despre un membru al familiei lui Iisus. Potrivit acestei ultime variante, Iisus a fost casatorit cu Maria Magdalena si, impreuna, au avut un copil.

Iar documentele respective certificau acest lucru. In sprijinul acestei ultime versiuni vine si interpretarea potrivit careia “San Greal” – Sfantul Graal era de fapt o traducere gresita a “sang real” – sange regesc! Astfel, Sfantul Graal reprezenta insusi marele secret al crestinatatii: Iisus a fost casatorit cu Maria Magdalena si a avut un copil.

Un secret teribil

In Evul Mediu, intreaga Europa se baza pe tema crestinatatii. Intregul sistem era cladit in jurul semnificatiilor crestinatatii si al povetelor lui Iisus. Or, dezvaluirea unui secret precum cel al Sfantului Graal ar fi insemnat zguduirea din temelii a intregii crestinatati, a intregii Europe! Biserica ar fi platit orice pret pentru ca acest secret teribil secret sa ramana nedezvaluit.

Coincidenta sau nu, imediat dupa perioada la care au fost datate artefactele descoperite in 1952, Cavalerii Templieri au cunoscut o recunoastere incredibila si au primit privilegii nemaipomenite.

Astfel, Hughes de Payen participa la Conciliul de la Troyes, unde papa Honorius II da binecuvantarea tuturor Cavalerilor Templieri, iar apoi Papa Inocentiu le acorda Cavalerilor Templieri o serie de privilegii deosebite.

Cavalerii bancheri

Cavalerii Templieri vor cunoaste in perioada secolului 12 perioada cea mai fasta. Devenisera un stat in stat, avand imunitate la legile si taxele impuse de statele europene. Au santajat Vaticanul? Poate!

S-au folosit doar de relatii pentru a ajunge la aceasta putere? Poate! Cert este faptul ca ei, Cavalerii Templieri, au contribuit financiar la ridicarea unor catedrale gotice, precum cea de la Chartes – al carei efort financiar poate fi comparat cu trimiterea primului om pe Luna de catre americani – sau Templul Londrei – monument care abunda de simboluri ale Cavalerilor Templieri, printre care si celebrul “doi oameni pe un cal”. Toate aceste investitii au fost posibile datorita faptului ca miscarea Cavalerilor Templieri devenise un fel de trezorerie mondiala. Nobilii isi depozitau averile la Cavalerii Templieri, care administrau sume colosale.

Regele Angliei a depozitat astfel suma de 50.000 de lire sterline (o suma fabuloasa, echivalentul de astazi al intregii rezerve americane de la Fort Knox) la Cavalerii Templieri, iar nobilii care calatoreau, isi depozitau o suma de bani la Cavalerii Templieri, primeau o chitanta, iar la ajungerea la destinatie prezentau chitanta si primeau suma de bani de la “filiala locala” a cavalerilor.

Iar pentru toate acesteau Cavalerii Templieri percepeau un comision de pana la 10%. Astfel, Cavalerii Templieri pot fi considerati initiatorii cecurilor de calatorie, a cardurilor de credit! In aceste conditii, Cavalerii Templieri au adunat o avere imensa, care, cum ei depusesera juramant de celibat si saracie, a fost folosita pentru buna functionare a Organizatiei.

Procesul

Daca marirea Cavalerilor Templieri venise de la Cruciade, decaderea lor urma sa se traga tot de la Cruciade. Pe de-o parte, la finele anilor 1200, musulmanii renasc, uniti fiind sub o serie de regi egipteni. Pe de alta parte, in Europa, interesul pentru Cruciade scade, realizandu-se costul lor prea mare atat in vieti omenesti, cat si in bani.

In aceste conditii, Cavalerii Templieri pierd luptele de la Jaffa, Al Mansurah si Safed, iar in 1291cade si ultima lor cetate din Tara sfanta, Acre. Cavalerii Templieri se retrag in Cipru, de unde, liderul lor, Jaques de Male, solicita fara succes organizarea unei noi Cruciade, cu punct de plecare Cipru.

Apoi, in 1307, Jaques de Male este chemat de Papa la Paris pentru a discuta despr situatia crestinatatii in Tara Sfanta. In aceeasi perioada, regele Frantei, Filip al IV-lea, cel Frumos, dupa o serie de razboaie cu Anglia, se afla in mari datorii. Iar principalii creditori erau tocmai Cavalerii Templieri. Asa ca Filip da ordinul arestarii lor si confiscarii fabuloasei lor averi.

Interesant este ca ei au fost arestati, vineri – 13 martie 1307, presupunandu-se ca de acolo porneste celebra superstitie “vineri 13”.

Invinuirea adusa de Filip a fost, in principal, cea de erezie. Templierii sunt arestati si torturati, in Evul Mediu, tortura nefiind o pedeapsa in sine, ci o modalitate de a smulge confesiunea. Dupa indelungi schingiuiri, Cavalerii Templieri au marturisit 127 de erezii.

Curios este faptul ca multi templieri, aflati in diferite inchisori, deci independent, au recunoscut ca se rugau la un obiect ciudat. Sa fie oare vorba tocmai de Sfantul Graal? La capitolul confesiune, cel mai interesant amanunt este pomenirea de mai multi templieri, inclusiv Jaques de Male, a rugilor adresate catre un misterios Bafomet.

Potrivit unora, Bafomet era traducerea gresita a lui Mohamed. Este cunoscut faptul ca multi templieri au stat zeci de ani in lumea musulmana si astfel este posibil sa fi preluat o serie de practici musulmane.

Bafomet si Sophia

De curand insa, Hugh Showfeld a aruncat pe piata o ipoteza senzationala. Manuscrisele de la Marea Moarta au fost descifrate folosindu-se un cod de incifrare evreiesc, extrem de vechi, datand din anul 500 IC. Ei bine, aplicand acest cod cuvantului Bafomet, rezulta cuvantul Sophia, intelepciune in greceste. Sophia era o veche zeita greceasca, considerata ca fiind intemeietoarea lumii.

Mai mult, dupa Iisus, au aparut gnosticii, o grupare crestina care o punea pe Sophia mai presus de Iisus. Gnosticii au fost interzisi de Biserica, dar iata ca nu este exclus ca un crestinism vechi sa fi fost reinviat de catre Cavalerii Templieri. Surprinzator, gnosticii credeau ca Maria Magdalena era intruchiparea pe pamant a Sophiei si ca Sophia si-a contopit sangele cu Iisus.

Iar acum amintiti-va de ipoteza potrivit careia Sfantul Graal descoperit de Cavalerii Templieri erau tocmai manuscrise despre un copil al lui Iisus cu Maria Magdalena. Mai mult, Cavalerii Templieri au scris chiar si o carte, un fel de carte de capatai, in care ei marturisesc ca se inchinau Mariei.

Fara insa a preciza care Maria: Maria Magdalena sau Sfanta Maria? Oricum, Cavalerii Templieri au fost tapii ispasitori ai lui Filip cel Frumos pentru datoriile acestuia, astfel ca in 1314, dupa 7 ani de temnita, multi templieri, inclusiv Jaques de Male, au fost arsi de vii pe rug.

Jaques de Male, cu o ultima sfortare, inainte sa moara, a spus catre Papa – care acceptase capetele de acuzare ale Regelui – si Filip cel Frumos: “Intr-un an ne vom vedea intr-un alt tribunal, in fata Domnului”. Papa si Filip cel Frumos au murit, ambii, in mai putin de an. Dupa arestari, oamenii lui Filip cel Frumos nu au mai gasit nimic din averea Cavalerilor Templieri.

Legenda spune ca o mica parte din cavaleri prinsesera de veste despre arestari si mutasera intreaga comoara intr-un loc secret. Referitor la episodul confesiunilor smulse prin tortura mai exista o varianta extrem de tulburatoare. Potrivit acesteia, este extrem de putin probabil ca vreun cavaler templier de frunte sa-si fi marturisit presupusa erezie.

Cavalerii Templieri erau ostasi ai Domnului si luptatori care in vecii vecilor nu ar fi marturisit ca sunt eretici. Atunci ce au marturisit? Poate ca tocmai marele secret – Sfantul Graal. Iar acest secret teribil a fost dus mai departe, pastrat, de o organizatie care a luat fiinta, oficial, cateva sute de ani mai tarziu, si a dainuit pana in zilele noastre – Francmasoneria.

Enigma Rosslyn

In Scotia, langa Edinburgh, se afla Castelul Rosslyn, construit in 1446 de William Sinclair. Castelul, ridicat la 150 de ani dupa disparitia oficiala a Cavalerilor Templieri, are o sumedenie de motive ale cavalerilor in sculpturile din incinta sa: mielul lui Dumnezeu cu o cruce in brate, doi oameni pe un cal.

Mai mult, biserica nu este construita in pas cu moda perioadei respective, (de fapt cum erau construite toate bisericile de atunci) adica in forma de cruce. Castelul Rosslyn este construit pe baza a 14 stalpi liberi, dintre care 2 sunt imensi. Adica tocmai precum stravechiul Templu Evreiesc. Adica tocmai precum cartierul general al Cavalerilor Templieri.

Despre Templul Evreiesc se spune ca ar fi avut trei etaje subterane. Sa aiba oare si Castelul Rosslyn trei etaje subterane. Daca e asa, oare ce ascund ele? Simple cripte? Averea Cavalerilor Templieri? Insusi Sfantul Graal? Nu se stie, intrucat pentru a descoperi posibilele etaje subterane ar trebui sapat sub Castelul Rosslyn, iar acesta ar fi in pericol sa se prabuseasca.

Oricum, Castelul Rosslyn contine o serie de statuete si sculpturi enigmatice, despre care se banuieste ca ar fi un cod care ascunde marele secret al Cavalerilor Templieri, cod, de asemenea, menit sa duca la marea comoara a cavalerilor Templieri.

Cavalerii francmasoni

Se spune ca ordinul Cavalerilor Templieri nu a disparut niciodata. Cavalerii care au scapat macelului lui Filip au continuat sa duca, din tata-n fiu, traditia si valorile culturale mai departe. Surprinzator, la aproape 400 de ani de la disparitia oficiala a Cavalerilor Templieri, a luat fiinta o organizatie secreta, temuta si extrem de puternica – Francmasoneria.

Se stie, 14 presedinti americani au fost membri ai Francmasoneriei, printre acestia aflandu-se chiar creatorul SUA, George Washington. Iar simboluri ale Francmasoneriei (cum ar fi ritul de initiere in care un tanar este legat la ochi) se intalnesc, alaturi de simboluri ale Cavalerilor Templieri in Castelul Rosslyn. Iar straniile coincidente nu se opresc aici.

Hughes de Payen, primul lider al Cavalerilor Templieri, a fost, inainte sa devina templier si sa se dedice celibatului, casatorit cu o Sinclair. Peste 350 de ani, un alt Sinclair a construit Castelul Rosslyn. Iar peste alti 300 de ani, familia Sinclair devine sef al Francmasoneriei scotiene.

Mai departe, cel mai mare rang al Francmasoneriei este “cavalerul templier”, iar organizatia de tineret a francmasoneriei se numeste “de Molay”. Ultimul lider al Cavalerilor Templieri, ars pe rug de Filip cel Frumos, a fost Jaques de Molay.

Atat de multe coincidente… Pastreaza oare francmasonii, o organizatie temuta, cu o putere financiara imensa (la fel ca si Cavalerii Templieri) teribilul secret al Cavalerilor Templieri? Un lucru este cert.

La Castelul Rosslyn exista simboluri ale Cavalerilor Templieri, desi acestia disparusera oficial cu 200 de ani inainte ca biserica sa fie ridicata, iar acelasi Castel Rosslyn contine simboluri francmasonice, desi organizatia avea sa apara, oficial, de abia peste 250 de ani…

Au existat două categorii de Templieri: călugării şi laicii sau semi-laici, trăind sub un regulament monahal sau, cel puţin, militar.
Nucleul Templului este constituit şi acesta va rămâne corpul călugărilor cavaleri. În cadrul acestui Ordin cavaleresc exista un colegiu de iniţiaţi, de conducători. Deşi călugării erau triaţi, militarii care intrau în Ordin nu erau supuşi unor asemenea probe.
În afara cavalerilor, Templul cuprindea un corp de sergenţi constituit din ne-nobili servind în Templu.
Regulamentul Templului

Regulamentul Templului prevedea două tipuri de îmbrăcăminte, în funcţie de categorie: cavalerii purtau mantia albă, sergenţii mantia cafenie.
În 1141, papa le conferă însemnul crucii roşii, care se purta pe umărul stâng. Crucea templieră care se regăseşte pe armele Marilor Maeştrii, pe sigilii, este o cruce derivată din crucea celtică compusă geometric din linii curbe.
Pe de altă parte, Templierii se divizează în două clase: una cuprinzând capelanii cavaleri-călugări şi cavalerii mireni servind în Templu, precum şi sergenţii în serviciul casei şi cei folosiţi în exploatarea domeniilor.
Fraţii de meserie erau fierari, potcovari, armurieri, zidari, dulgheri, postăvari etc., însărcinaţi cu construcţiile şi maşinile de asediu, cu armele, pe scurt, cu tot ceea ce era necesar atât pentru armată, cât şi pentru exploatarea agricolă şi altele.
Organizarea exterioară a Templului

Organizarea exterioară a Templului era deosebit de complexă şi nu e cunoscută încă sub toate aspectele.
Mai întâi, Ordinul era divizat în două părţi care se întrepătrundeau în mod constant, dar rămâneau totuşi distincte: Orientul şi Occidentul. În Orient, Templul era o armată în campanie militară. În Occident, era un factor de civilizaţie şi de pace.
Unitatea Ordinului n-a fost însă ruptă niciodată, ceea ce s-a datorat, în mod indubitabil acestui nucleu de călugări iniţiaţi din care făceau parte, în mod obligatoriu Marele Maestru, Vizitatorii şi Maeştrii regiunilor care „ordonau” politica generală şi vegheau la respectarea regulamentului şi disciplinei.
În fruntea Ordinului se afla Marele Maestru, stăpânul absolut care, spunea regulamentul, trebuie să ţină în mână toiagul şi nuiaua. Toiagul desemna sabia, iar nuiaua, biciul. Se ştie că Marele Maestru avea drept însemn al demnităţii sale, un toiag, numit abascus, terminat printr-o platformă având deasupra o sferă.
În acelaşi timp, Marele Maestru este generalisimul care organizează armata. Ia parte la Consiliul de război al regelui şi-şi conduce trupa în luptă.
Fiind comandant de oaste, Marele Maestru are un stat major al cărui şef este seneşalul, secundat de un mareşal, responsabil de arme şi cai.
Numai în calitate de călugăr este supus regulamentului şi direct papei, dar în calitate de abate, adică administrator, este supus consiliului general al episcopului. Marele Maestru dispune de oameni, dar nu şi de bunurile sau de „poliţia” Ordinului.
Marii Maeştri ai Ordinului

De la 1128-1290, data părăsirii Pământului Sfânt, s-au succedat 22 de Mari Maeştri. Cel de-al treilea, Everard des Barres (1147-1149), sosit în Franţa cu Ludovic al VII-lea, a mers la Clairvaux unde îmbrăţişează o viaţă monahală totală.
Cel de-al şaselea, Filip de Napluze, renunţă după un an.
Cel de-al şaptelea, Odin de Saint-Armand (1171-1179), a murit prizonier, refuzând să plătească răscumpărarea. Cel de-al optulea, Armand de Tarroge (1179-1184), fiind prizonier şi eliberat în urma promisiunii de a nu mai purta arme împotriva musulmanilor, demisionează şi devine Mare Preceptor.
Cel de-al cincisprezecelea, Pierre de Montaigne (1219-1233) a demisionat sau a fost demis. Cinci dintre ei au murit în luptă: Bernard de Tramelay (1149-1153), Gerard de Ridefort (1188-1247), Armand de Perigard (1233-1247), Guillaume de Sommac (1247-1251) şi Guillaume de Beaujeu.
Ultimul, Jacques de Molay, cel de-al douăzeci şi doilea, a murit pe rug, condamnat de Filip cel Frumos şi de Guillaume de Paris.
Iată, deci, câteva aspecte din viaţa tumultuoasă a celor care au fost Mari Maeştri ai acestui Ordin.
Ordinul Ioaniţilor

Deseori nu se face o distincţie clară între Ordinul Templierilor şi Ordinul Ospitalier al Sfântului Ion de la Ierusalim.
Din punct de vedere militar, Ordinul Ospitalier al Sfântului Ion nu se deosebea de Templieri decât prin mantia roşie cu cruce albă, pe când Templierii purtau mantie albă cu cruce roşie.
Scopul lor pare să fi rămas pur laic şi dacă valoarea lor militară este egală, acţiunea lor civilă este mult mai mică decât cea a Templierilor. Nu se remarcă la ei existenţa unor raporturi directe cu vreun corp de constructori religioşi.
Ordinul Sfântului Ion sau al Ioaniţilor era un ordin militar având flotă proprie şi trupe de geniu, aveau cu sigutanţă şi un corp de ingineri şi de constructori militari. Fortăreţele lor le egalează pe cele ale Templierilor, în special fortăreaţa din pasul Homs.
Ordinul Ioaniţilor purta crucea albă numită de Malta. Regulamentul lor era mai puţin dur ca al templierilor, iar prezenţa lor a continuat până la sfârşitul secolului
al XVIII-lea.
S-a vorbit despre gravele neînţelegeri între cele două Ordine, dar acestea (şi au fost destule) nu par să fi depăşit niciodată partea militară a Ordinelor.

Povestea spune ca in anul 1118 noua cavaleri francezi, piosi, religiosi si cu teama de Dumnezeu, s-au prezentat in fata regelui Ierusalimului, Baudoin al II-lea. I-au adus acestuia la cunostinta ca se hotarisera sa faca parte din comunitate si sa-i protejeze pe pelerini de hoti si de criminali; si sa pazeasca drumurile publice.

Regele Baudoin i-a primit curtenitor si a acceptat propunerea lor. Le-a dat, pentru locuit, o casa pe care o avea intr-una din aripile palatului, pe locul unde se aflase fostul Templu al lui Solomon, in Masjid-el-Aksa.

Cei noua cavaleri l-au vizitat apoi pe Patriarh, pentru a-l informa si pe acesta despre misiunea pe care si-o asumasera, cit si despre dorinta de a fi considerati „Soldati ai lui Hristos” si de a trai conform regulilor calugaresti – sau semicalugaresti, caci au ramas laici pina in 1128. Primind aprobarea patriarhului, au rostit in fata acestuia cele trei legaminte, de castitate, de supunere si de lipsire de avutii personale. (Termenul lui Guillaume din Tyr este sine proprio, si a fost tradus, putin cam pripit, prin: saracie).

In sfirsit, canonicii Sfintului Mormint le-au cedat templierilor, stipulind anumite conditii, un loc pe care-l detineau in jurul casei pe care le-o imprumutase regele.

Povestea mai spune si ca, prin situarea pe locul fostului templu al lui Solomon, li s-a dat numele de Cavalerii Templului sau Templieri … Si aici era vorba despre o premonitie cu totul speciala.

Astfel incepe frumoasa legenda a Ordinului Templului care avea sa-si puna amprenta asupra intregii crestinatati si care s-a sfirsit odata cu acel rug din 1314 pe care a murit, din ordinul lui Filip cel Frumos, ultimul Mare Maestru, Jacques de Molay.

Ei sunt, se spune, cavaleri saraci …

Il au drept conducator pe Hugues de Payns care va deveni primul mare maestru al ordinului, cind acesta se va fi constituit.

Hugues de Payns iai are fieful la nord-vest de Troyes, in locul care va deveni primul domeniu templier si care va functiona ca un fel de comanderie. El este inrudit cu contii de Champagne.

Adjunctul sau este Godefroy de Saint-Omer, flamand si, fapt sigur, unei rude a acestuia Baudoin I ii incredintase Tiberiada si principatul Galileii.

Un altul este Andre de Montbard, unchiul sfintului Bernard, abate de Clairvaux. Stim ca este inrudit cu contii de Bourgogne.

Payen de Montdidier si Archambaud de Saint-Amand sunt si ei flamanzi.

Deja saracia cavalerilor pare foarte relativa. Sa admitem totusi ca erau saraci, ca scutierii lor erau saraci, ca armurierii lor erau saraci si ca servitorii lor erau saraci … Fiindca in mod obligatoriu au servitori. In aceste vremuri un cavaler nu-si poate imbraca singur armura si de asemenea nu poate lupta singur.

La fel de putin probabil este ca isi vor respecta legamintul privind lipsa oricarui bun personal; si acest legamint va ramine in vigoare de-a lungul intregii istorii a Templului, in pofida bogatiei la care a ajuns Ordinul.

Merita sa ne oprim de asemenea si asupra legamintului de castitate.

Se poate ca starea de castitate sa corespunda ideii care exista in acele vremuri cu privire la un grup de cavaleri dornici sa-si asigure salvarea sufletului, dar acest sacrificiu insemna putin in raport cu misiunea de jandarmi ai drumurilor de pelerinaj pe care si-o asumasera. Fata de o asemenea sarcina, un soldat oarecare, chiar si destrabalat, este la fel de valoros ca orice cavaler lipsit de pata.

Exista, bineinteles, o nevoie certa in acest sens. Lasind la o parte incursiunile armatelor musulmane, partea de margine a tarii, intre Jaffa si Ierusalim, era intesata de beduini pusi pe jaf si pe care „cinstitii” crestini indigeni ii ajutau cu draga inima sa-i tilhareasca pe pelerini.

Totodata, oare aceasta activitate de pazire a drumurilor si de protejare a pelerinilor nu se suprapunea activitatii in esenta identice pe care si-o asumase un alt ordin, si anume Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sfintului Ioan din Ierusalim ?

Logica, si o organizare normala ar fi presupus ca acesti noua cavaleri care voiau sa-i apere pe pelerini sa se adreseze in acest sens Ordinului Ospitalierilor.

Dar nu au facut-o.

Din povestire, trebuie s-o spunem, nu reiese clar cum si de ce au ajuns acesti noua cavaleri la Ierusalim. Ei nu sunt cruciati, altfel ar face parte dintr-o armata, dintr-o trupa. Nu sunt pelerini; cavalerii venind in pelerinaj avea sarcina, fiind oameni de arme, in a ridica spada „in numele Domnului”, si nu de a trage de urechi niste hoti la drumul mare. Ori ei nu participa la nici o actiune cu caracter razboinic. Nu sunt nici locuitori ai Pamintului Sfint, caci in acest caz regele nu ar fi fost obligat sa le gaseasca adapost.

Ei se prezinta ca independenti si au parte de o bunavointa speciala din partea regelui care le da o parte din castelul sau si ii muta pe canonicii de la sfintul Mormint. Nu peste mult timp, dupa ce regii franci au emigrat in citadela turnului lui David, intregul Templum Solomonis ramine la dispozitia celor noua cavaleri.

Totul se petrece ca si cum ar fi existat o dorinta expresa in a le darui acel loc, lor si numai lor; fiindca doar ei ramin aici. Istoricul Guillaume din Tyr este categoric in acest sens: timp de noua ani au refuzat orice companie, si orice primire in rindurile lor a altcuiva, exceptia reprezentind-o, lucru ce trebuie consemnat, catre 1225, un nou cavaler, Hugues, conte de Champagne, care, pentru a li se alatura, renuntase la avere, sotie si copil.

Unul din cei mai puternici nobili ai Frantei venind sa apere caile de comunicatie !

Evident, fapt care sare si in ochii celor mai putin avizati, cei noua si mai apoi zece cavaleri nu se afla aici pentru a pazi drumurile.

Aceasta misiune ascunde o alta.

Cealalta misiune se desfasoara in Templul lui Solomon din care toata lumea s-a retras pentru a le lasa lor intreaga libertate de actiune.

Cei noua cavaleri formeaza ceea ce in zilele noastre am numi un „comando” in misiune.

Hugues de Payns, fondatorul oficial si primul Mare Maestru al Ordinului Templierilor, s-a nacut la Payns la o data necunoscuta dar care se situeaza in jurul anului 1080. Era unul din ofiterii Casei de Champagne si nu unul dintre cei neinsemnati, deoarece gasim semnatura sa pe doua acte importante ale contelui de Troyes.

Se admite in general ca a participat la prima cruciada si ca atunci afost in tabara contelui Blois si de Champagne. Se poate sa-i fi cunoscut personal pe Godefroy de Bouillon, pe cei doi frati ai sai, Baudoin du Bourg, conte de Edesse, cel care va deveni Baudoin al II-lea, rege al Ierusalimului, lucru care nu este lipsit de importanta cind te gindesti la sprijinul si bunavointa de care se va bucura mai tirziu.

Se pare ca s-a intors in Orient in 1104 sau 1105, insotind-ul pe Hugues de Champagne.

Dar comportamentul contelui de Champagne devine din ce in ce mai ciudat. El emite dorinta de a se intoarce pe Pamintul Sfint, nu ca luptator, nici ca pelerin, ci pentru a intra in ordiunul Sfintului Ioan-de-la-Ierusalim care, in Palestina, proteja pelerinii, ii ajuta si ii ingrijea.

Contele de Champagne, care avea rangul de mare suzeran si care era unul dintre primii seniori ai regatului, al carui domeniu era mai intins decit domeniul regal, e putin probabil sa fi simtit o dorinta de nestapinit de a ingriji pelerinii bolnavi … Chiar si pentru izbavirea sufletului sau, pentru care manastirea Clairvaux ar fi fost de ajuns …

De asemenea, daca soarele Jaffei l-ar fi atras intr-atit, ar fi putut sa lupte impotriva necredinciosilor in fruntea oastei sale pina ce moartea l-ar fi ajuns, la nevoie …

Daca ar fi fost ispitit de dragostea vreunei frumoase necredincioase, n-ar fi dorit totusi sa intre intr-un ordin calugaresc dintre cele mai severe.

Dar el nu se gindeste nici la lupta, nici la dragoste. Daca nu se gindeste la izbavirea sufletului – normal – nu gaseste oportun sa paraseasca ce-l atrage in Levant si ceea ce trebuie sa fi fost un lucru cu totul neobisnuit …

Fiind casatorit, si conte de Champagne, nu putu sa intre in ordinul Sf. Ion. Ar fi trebuit ca sotia sa sa accepte sa se calugareasca, ceea ce ea refuza in mod hotarit.

Atunci cel care pleca fu Hugues de Payns. Insa, in 1125, Hugues de Champagne isi repudiaza sotia, isi reneaga copilul, renunta la comitat si merge sa se alature celor noua cavaleri in casa de pe amplasamentul Templului lui Solomon. Pentru a pazi drumurile, la ordinul unuia dintre ofiterii sai ? Sa nu fim naivi …

Cel de-al treilea personaj este Bernard de Clairvaux, fara indoiala cel mai extraordinar om pe care l-a avut occidentul vreodata. In el exista un mister al „supraomului” dumnezeiesc care scapa intelegerii umane.

Bernard de Clairvaux s-a nascut in 1090 linga Dijon, la castelul Fontaine si era din familia ducilor de Burgundia. A avut el oare, deja o initiere cind se prezinta la Citeaux pentru a deveni calugar ? Nimeni nu poate sti, dar puterea sa asupra oamenilor este deja mare. La 21 de ani se prezinta insotit de 30 de tovarasi, din care cinci sunt fratiii si unchiul lui, fratele mamei sale.

Astfel, Bernard intra la Citeaux, sub abatiatul lui Etienne Harding. In 1115 pleaca sa intemeieze Clairvaux in padurea BAR-sur-Aube si ia, imediat, conducerea Occidentului, si aceasta nu este o simpla „imagine”. El dojeneste, si inca raspicat, regi, papi, episcopi, mari vasali si toti se supun acestui calugar cu sanatatea fragila, umil dar cumplit. Papi, regi, episcopi si mari abati, de la Cluny la Saint Denis, se pleaca in fata lui si il cinstesc …

„Treburile Domnului sunt si ale mele, spune el, si nimic din ceea ce-l priveste nu-mi este strain”, caci el este aici pentru a se ocupa de ele. Si lucrul cel mai extraordinar este ca toata lumea este de acord.

In doctrina sa nu gasim nimic meschin, iar crestinismul sau nu are nimic intortochiat. Emul fervent al cultului fecioarei, el este cel care a inventat termenul de Notre-Dame. Magician ? Desigur, dar in cel mai inalt sens al cuvintului.

Se pare ca este atotcunoscator. Acest omulet, mereu pe drumuri, a dat pentru exploatarea paminturilor de la Clairvaux, instructiuni admirabile. In 1148, a murit in bratele sale Meal O’Morgair, arhiepiscop de Malachie, autorul prezumtiv al faimoasei profetii spuse de papi, un alt purtator al Cuvintului, caruia Bernard, care i-a scris biografia, ii recunostea uimitoare daruri de vizionar.

Acest om este cel care urma sa intemeieze Templul, incredintindu-i misiunea si invatatura, dupa cum o recunostea, in procesul care a urmat, Fratele Aymery, in apararea sa, sub forma de rugaciune.

Printre cei noua cavaleri care se vor prezenta regelui Ierusalimului sunt cel putin doi care sunt legati foarte strins de sfintul Bernard: unul este Hugues de Payns, conducatorul misiunii, celalalt este propriul sau unchi, fratele mamei sale, poate tot cistercian, Andre de Montbard.

[ ……….. ]

3.- Conciliul de la Troyes.

In 1128, cavalerii revin in Champagne. La Conciliul de la Troyes vor participa cel putin cinci, caci, in acelasi timp, fratele Andre de Montbard insotit de un alt cavaler, ducea un mesaj al regelui baudoin al II-le. Ramin deci, cel mult, trei cavaleri pe Pamintul Sfint, inclusiv Hugues de Champagne. Erau putini pentru a veghea asupra drumului pelerinilor, afara numai daca n-ar mai fi recrutat intre timp pe altii, misiunea fiind indeplinita.

Exista aceasta evolutie fulgeratoare, aceasta putere extraordinara a ordinului Templului pe care traditia o atribuia tocmai posesiei Tablelor Legii.

Nu exista un alt exemplu ca fondarea unui ordin calugaresc ar fi necesitat vreodata reunirea unui conciliu. Or, exact pentru aceasta a fost convocat Conciliul de la Troyes in 1128 de catre Nernard de Clairvaux, la Troyes, linga Payns, pe paminturile contelui de Champagne. Aceasta inseamna, de altfel, mai mult decit o ratificare, este o proclamatie solemna, si inca mai mult, inseamna angajarea Bisericii in intregime, cu toti membrii ei. Inseamna ca, printre ordinele calugaresti, acestuia i se da, in mod precis un fundament universal, aplicindu-i-se marea pecete, care nu va fi niciodata rupt fara pedeapsa.

Conciliul are loc la resedinta contelui Thibault, nepot si mostenitor al contelui de Champagne, caruia Bernard i-l anunta in acesti termeni: „Binevoiti a va arata plin de curtenie si de supunere fata de Legat (trimisul papal), in semn de recunostinta ca a ales capitala voastra pentru a tine un asa mare Conciliu si dati sprijinul si asentimentul dumneavoastra masurilor si hotaririlor pe care acesta va considera convenabil sa le ia in interesul binelui”. (Tonul de comanda pe care-l foloseste Bernard ii este propriu, chiar in fata papei).

A cere sprijinul si asentimentul contelui de Champagne indica, de altfel, ca „masurile si hotaririle” pe care le va lua Sinodul privesc direct regiunea Champagne. Este de asemenea un mod indirect de a plasa noul ordin care va fi creat sub protectia temporara a contelui, iar bunavointa acestuia cit si cea a succesorilor sai nu va lipsi niciodata. Bunurile donate in aceasta provincie Templierilor vor fi imense, dar in special monopolul padurilor pe intreg teritoriul cuprins intre Sena si riul Aube care- va face stapinii adsoluti ai codrilor, inclusiv a Padurii Orient.

La acest conciliu, Hugues de Payns isi exprima dorinta de a crea un ordin de calugari-soldati, al carui prim nucleu va fi format din tovarasii sai din Templu. Conciliul aproba si-l insarcineaza pe Bernard sa-i stabileasca regulamentul, iar Bernard dicteaza clericului Michel un regulament de ordine interioara.

Se pare ca este vorba, in spiritul regulamentului sfintului Bernard, de un ordin care are o misiune laica, adica sa lucreze in lume; abia din acest moment vor fi considerati calugari; la Ierusalim insa, in ciuda legamintelor facute sub mainile patriarhului, Hugues de Payns semna tot ca un laic si nu ca un calugar.

Regulamentul nu se multumeste doar cu aspectul strict monahal caci, sa nu uitam, va fi vorba de o „cavalerie” militara. In aceasta situatie, s-ar putea crede ca Bernard de Clairvaux se amuza sa reinvie vechile traditii celtice si tabuurile lor, ca si cum ar fi dorit sa lege aceasta cavalerie religioasa de fostele ordine celtice.

– vor accepta intotdeauna lupta impotriva ereticilor chiar in situatia de trei contra unu.
– daca lupta pentru viata lor impotriva unora care nu sunt eretici, ni vor riposta decit dupa ce au fost atacati de trei ori.
– daca nu-si indeplinesc datoriile vor fi flagelati (biciuiti) de trei ori pe zi.

Faptul istoric este reprezentat de cruciade care au scapat tara de o buna parte din jefuitori, nobili sau nu. Referitor la aceasta, sfintul Bernard afirma cu cinism: „Avantajul este unul de natura dubla: am scapat tara de ei si pot sa aduca servicii in Orient „.

In felul acesta profitul a crescut si, logic, banii s-au inmultit.

Totusi, faptul ar fi insuficient fara aparitia unui organism bancar, in masura sa gestioneze banii in asa fel incit muncitorii sa poata fi platiti indiferent de dificultatile survenite, si care totodata sa furnizeze eventualele mijloace de transport si lucru.

Marile ordine religioase dispuneau din plin de averi suficiente, dar le rezervau propriilor abatii.

In aceste conditii, o singura organizatie era capabila sa-si asume acest rol de bancher-trezorier, de a furniza un ajutor eficace si continuu si de a organiza munca: Ordinul Templierilor.

Evident ca ei, Cavalerii Templieri, nu isi puteau asuma sarcina construirii; bogatiile lor, oricit de mari ar fi fost, nu ajungeau. Ei nu puteau decit imprumuta. Banii necesari trebuiau sa vina de la populatie. Trebuia deci ca populatia sa se imbogateasca caci degeaba incerci sa tunzi o oaie care nu are lina.

Atunci, fara a apela la regi, la episcopi, la nobili sau la organisme constituite, au creat un intreg sistem de economie politica cu care, daca ar fi reusit sa mearga pina la capat cu el, ar fi putut aduce Occidentul la un grad extrem de civilizatie si bunastare.

Surprinzator la regulamentul redactat de sfintul Bernard este ca desi pretinzind saracia personala a fiecarui cavaler in parte, el era conceput in mod intentionat, astfel incit noul ordin sa poata deveni deveni bogat si puternic.

Modalitatea era foarte simpla: Ordinul primea, dar nu dadea niciodata, in afara de pomana obligatorie. Ordinul putea primi orice; toate achizitiile ii erau permise, dar nu putea sub nici o forma sa cedeze ceva, „nici macar o caramida, nici macar o palma de pamint”.

Singurele cadouri care puteau fi facute unui cavaler, in nume personal, erau un vestmint uzat sau un caine. Daca Templierilor li se intimpla sa fie facuti prizonieri in cursul luptei, Ordinului ii era interzis sa plateasca rascumpararea lui. Drept rascumparare, cavalerul nu putea oferi decit pumnalul sau centura sa (consimtind astfel sa nu mai poarte arme). Iara de ce, cu rare exceptii, templierii facuti prizonieri au fost intotdeauna condamnati la moarte.

In citiva ani, averea Templului a devenit impresionanta; in paminturi, in beneficii, in numerar, in credite.

Si aceasta bogatie a fost organizata in asa fel incit sa profite toti.

Mantia alba, Crucea Rosie, marile fapte de arme, ispravile din Orient, Misterele, au facut sa se uite ca templierii au fost mari agricultori.

Cam in vremea procesului, la inceputul secolului al XIII-lea, ei posedau in Franta aproape o mie de sedii, fiecare dispunind si ocupindu-se de mai multe hambare sau ferme, cultivate de „Oamenii Templieri”: arendasi, valeti si serbi.

Nu era vorba de fortarete, ci de simple ferme protejate de ziduri care erau deseori numite „Asezarile Templului”. Citeva inventare efectuate de oamenii lui Filip cel Frumos, cu ocazia arestarii templierilor, arata ca aceste sedii si depozite erau remarcabil organizate si dotate cu material de lucru din abundenta.

Cum templierii erau redutabili ca oameni de arme, se intelege ca bunurile lor nu puteau fi atinse de jafuri, atit de frecvente in acea epoca.

Sa adaugam la aceasta ca papii le conferisera un mare numar de privilegii importante, printre care si acela de a nu se supune jurisdictiei ecleziastice – in afara de cea a papalitatii – si ca, apartinind bisericii, nu se supuneau jurisdictiei regelui. Astfel, ei constituiau un stat in stat, sau macar un „corp” complet independent, scutit de orice impozite, inclusiv de dijma catre cler.

Datorita acestor ferme, folosite in afara oricarui pericol, trebuie sa fi facut fata foametei in secolele XI si XII, fenomen care atunci facea ravagii in rindul crestinatatii. Totodata, acestea constituiau insesi bazele de actiune ale templierilor in Occident.

Prima misiune oficiala care le fusese data celor noua cavaleri fusese de a proteja pelerinii pe drumul Ierusalimului.

Insa, oricit de periculoase erau drumurile Palestinei, nici cele din Franta nu erau cu nimic mai sigure. In vremea sfintului Bernard, Regele Frantei era obligat sa conduca personal razboaiele impotriva nobililor-tilhari care jefuiau calatorii la mai putin de zece leghe de Paris.

A fi negustor, a transporta marfuri, constituia atunci unul dintre cele mai periculoase lucruri. De altfel, nu doar negustorii si carausii erau in pericol de drumurile feudale ale Evulu Mediu. Orice om, daca nu era nobil, sau serb, era „om de rind” si, asa stind lucrurile, daca nu avea ceva in genul „permis de trecere”, putea fi luat in captivitate si pus la munca de seniorul ale carui paminturi le traversa, devenind un fel de bun al acestuia.

De asemenea, calatorul trebuia sa se gindeasca si la fiarele salbatice, in special la lupii care misunau in haite chiar pina la marginea oraselor, mai ales in timpul iernilor aspre. Nu se deplasa deci decit cine nu avea de ales.

Dar o tara fara cai de comunicatie vegeteaza.

Drumul este baza oricarei civilizatii, si de fapt, chiar a vietii, nu doar pur si simplu in calitate de drum, ci in calitate de drum pe care te afli in siguranta. Si drumul trebuie sa fie „suportabil” si din punct de vedere economic, intrucit multa vreme, pentru traversarea anumitor poduri si pentru deplasarea prin anumite locuri de trecere au fost percepute plati, si calatoriile indepartate au sporit costul marfurilor facindu-le prea scumpe, chiar si atunci cind era vorba de unelte de stricta necesitate.

Si se intimpla – daca intr-adevar putem vorbi de intimplare – ca, in general, comanderiile sa se afle plasate la distante scurte unele de altele. Si fiecare comanderie era un loc intarit si aparat, un pamint al bisericii, cu drept de azil si in general, cu un adapost numit Hopitot.

Astfel se creeaza „drumurile templiere”, pe care trec ostasii Templului si care se bucura, deci, de o anumita siguranta. Templierii se comportau ca o adevarata politie a marilor cai comerciale. Supravegherea acestor cai pare a fi fost scopul pentru care templierii strabat locurile ce le imprejmuiesc tinutul. Asigurau securitatea trecatorilor atit impotriva banditilor cit si impotriva perceperii de taxe … Templierii erau impotriva taxelor de trecere si de fapt, a oricarui lucru care putea jena libera circulatie si destul de des gasim, in locurile de traversare reprezentate de foste vaduri, ramasitele unei foste comanderii care trebuia sa supravegheze un anume vad.

Comanderiile adaposteau nu numai negustorii ci si marfurile pentru care se creeasera depozite speciale. Templierii acceptau depozitarea de marfuri in spatiile lor (pentru care pretindeau, fara indoiala, un pret). Si este de inteles ca taranii din imprejurimi trebuie sa fi considerat o binefacere faptul de a-si fi putut pune recoltele, sau o parte din recolte, la adapost de jefuitori. Si de impozitele clericale sau senioriale.

Templierii au facut deci totul pentru a favoriza comertul, mergind chiar pina la a crea piete aflate sub supravegherea lor; si pentru a dezvolta mestesugurile, asa cum s-a intimplat la Provins, unde au facut avere.

Este sigur ca sistemul lor economic, ale carui virtuti nu le-am redescoperit decit de putin timp, se baza pe o circulatie cit mai lesnicioasa si rapida a banilor, fiind creata o banca pentru facilitarea acestei circulatii.

Se provoca imbogatirea tuturor claselor societatii si prin aceasta, sporea aportul direct reprezentat de taxele si chetele autorizate pentru constructii, in special de catedrale.

Bogatia templierilor a devenit considerabila. La aceasta a contribuit faptul ca au economisit in mod constant. Intr-adevar, acesti indivizi primind, incasind fara intrerupere bani, dar necheltuind decit strictul necesar cerut de intretinerea membrilor militiilor lor, sfirsisera prin a acumula sume exorbitante; si numerarul, deja rar in epoca, ajunsese sa se afle in intregime in pivnitele templierilor – si nefolosit, deci inutil.

Neputindu-l da, au instituit un sistem de imprumut, fara indoiala cu o dobinda rezonabila fiindca nu a fost facuta nici o plingere impotriva lor in acest sens, nici macar la proces.

Proprietatile lor adapostesc multi oameni specializati in diferite meserii: tesatori, fierari, rotari, zidari, etc.

Ei sunt cei care obtin, de la Ludovic cel Sfint, scutiri de impozite pentru constructorii de biserici si confreeriile acestora.

Nu exista nimic in actiunile lor care sa nu fie axat pe ridicarea demnitatii umane, pe protejarea celor slabi, pe eliberarea de sclavie si de nedreptate (Vei domni atita vreme cit vei fi drept, ii spunea un staret templier din Anglia regelui Henric).

Este o zi rece si posomorata de toamna, o zi neprietenoasa, in care esti ispitit sa te cuibaresti in barlogul tau, oricare ar fi el… Ce bine ca e sambata! Ce bine ca se poate! Imi aduc aminte ca este si 13 octombrie, o zi nefasta pentru istoria Europei, memorabila pentru ca intr-un 13 octombrie, fix acum 700 de ani, regele Frantei, Filip al IV-lea cel Frumos a dat ordin ca toti cavalerii templieri sa fie inchisi, apoi torturati… Sunt multe de povestit despre templieri. Si o voi face candva. Pana atunci, va recomand o carte frumoasa care respecta adevarul istoric, Amurgul templierilor de Hanny Alders, din a carei prefata puteti citi mai jos:

“Cele trei ordine militar-religioase cavaleresti intemeiate in perioada cruciadelor: Cavalerii Sfantului Ioan (ioaniti, care ingrijeau bolnavii, dar prestau si serviciu militar), cavalerii templieri (cavalerii saraci ai lui Hristos si cei ai Templului lui Solomon, care s-au angajat sa apere Tara Sfanta si sa-i protejeze pe pelerini) si cavalerii teutoni (care se ocupau de cei bolnavi) au luptat cu indarjire impotriva musulmanilor. Dar intre cele trei ordine si intre acestea si suveranii cruciati care apelau la ajutorul lor au aparut de multe ori disensiuni.
Templierii, indeosebi, s-au distins prin curajul lor, prin cucernicia lor si prin disciplina lor stricta. Au luat parte la cele mai multe batalii, chiar si atunci cand n-au fost de acord cu strategia folosita, au luptat in primele randuri si au fost intotdeauna ultimii care s-au retras. Templierii credeau ca-si paveaza drumul spre cer cu lesurile musulmanilor. Numeroase au fost si trupurile schilodite ale fratilor lor, inhumate in solul desertului de catre cavalerii istoviti si arsi de soare.
images2.jpgAdmirati fiind de catre cei ramasi in patria lor – nici ea intotdeauna in siguranta – primeau numeroase daruri, mosii si privilegii. Si-au construit cetati puternice, si-au administrat domeniile cu mana forte (incat acestea au adus inca si mai multe bogatii) si si-au investit banii cu chibzuinta in imprumuturi cu dobanda, fiind singurii crestini care se bucurau de privilegiul de a putea face asemenea operatii. Au acordat si imprumuturi ipotecare, pentru a le da pelerinilor posibilitatea de a suporta cheltuielile pelerinajului. Au inventat cambia, au tinut conturi curente pentru monarhi si nobili si au ocupat functii inalte ca sfetnici financiari. in beciurile lor pastrau obiectele de pret ale nobililor, precum si tezaurele si bijuteriile Coroanelor europene. Pe scurt: au functionat ca niste bancheri moderni. in plus, insoteau transporturile de bani si de valori, incasau dari si aveau grija ca pe drumurile Europe sa nu existe talhari.
Astfel, acest ordin monahal, intemeiat in anul 1129 de un de noua nobili, a ajuns la sfarsitul secolului al XIII-lea la punctul culminant al bogatiei si puterii sale. Cruciadele se incheiasera, Tara Sfanta era pierduta. Templierii s-au retras in cele sapte provincii in care era impartita in Europa conducerea Templului: Franta, Anglia, Poitou, Aragon, Portugalia, Ungaria si Apulia (Italia de Sud).
Autoritatea suprema a ordinului era detinuta de marele maestru, care isi avea resedinta pe Insula Cipru. Sub ordinele lui se aflau comandorii provinciilor, numiti si maestri. Sub ordinele acestora se aflau comandorii celor peste noua mii de curti si de case templiere mari, numite si comanderii. Ei administrau forturile, domeniile si fermele Templului si ii aveau sub ordinele lor pe cavaleri, pe sergenti si pe servanti, acestia din urma fiind frati insarcinati cu activitati gospodaresti si cu munca pe ogoare. Vizitatorii Ordinului calatoreau de la o comanderie la alta, ca sa le inspecteze, si isi asterneau constatarile in rapoarte inaintate maestrilor.
flag.jpgToti purtau rasa Templului, care avea pe piept si pe spate crucea rosie cu ciocuri: ofiterii si cavalerii – o rasa de stofa alba si mantia de cavaler (hlamida) cu crucea rosie pe umeri, iar ceilalti – rase castanii sau negre. Erau supusi severelor prescriptii monahale date lor de sfantul Bernard de Clairvaux si formulate in asa-numitele reguli. La intrarea lor in ordin rosteau legamantul monahal de supunere, de saracie si de castitate.
Secolul al XIII-lea era pe sfarsite si incepea al XIV-lea; templierii administrau acum un adevarat imperiu financiar; regele Eduard I al Angliei, zis cel Drept, ultimul monarh cruciat, poreclit “Barosul Scotienilor”, se afla pe patul de moarte la Carlisle.
Al doilea Eduard, usuraticul sau fiu, tanar nestatornic, lesne influentabil, i-a luat locul. in Franta domnea acum un alt rege. Varstnic, experimentat, siret, privise si asteptase cu rabdare momentul favorabil spre a-si duce la indeplinire complotul, spre a ameninta un papa, spre a-si croi drum pentru formidabila sa lovitura si spre a-si insusi in cele din urma bogatiile care se aflasera tot timpul inlauntrul razei sale de actiune, dar care erau totusi intangibile.
Era al patrulea Filip al dinastiei sale si i se spunea cel Frumos. Frumos? Avea parul blond, dar parul parea sa fie singurul lucru frumos la el, deoarece istoricii sustin ca, datorita chipului sau rotund, semana cu o bufnita.
El a fost cel care a initiat distrugerea Templului, el a fost cel care a dictat toti pasii si toate miscarile si care a comandat pana si masura finala.”

Ordinul Templierilor
Definitie

Existenţa acestui ordin a fost strâns legată de cruciade. Acestea i-au dat nastere şi acestea au dus şi la distrugerea lui. A fost un ordin misterios al unor călugări-militari, care au jurat să rămână saraci, dar care au ajuns mai bogaţi ca regii. În plină glorie o parte din ei sunt prinşi, torturaţi si executaţi, iar ceilalţi, impreună cu imensele averi, dispar pentru totdeauna din istorie, dând naştere multor teorii şi controverse.
Începutul Templerilor

Cavalerii TemplieriÎn 1096 d Hr o armată de cavaleri europeni merge spre Ţara Sfântă (Ierusalim). Statele musulmane domină Orientul Mijlociu şi o regiune ce se întinde din Persia până în Spania. papa.jpgPapa Urban II invocă un război sfânt ca să elibereze Ierusalimul. Evident ca acest razboi nu reprezenta interesele europenilor decat prin “ricoseu” religios intrucat ar fi fost mai importanta eliberarea Spaniei decat a Ierusalimului politico-economic vorbind, dar din nou europenii sunt manipulati si facuti carne de tun. Dar vai, oare ce poarta papa pe cap măi ? Cruciaţii ajung doar după vreo 3 ani in oraşul sfânt. Din 4000 de cavaleri care au pornit la război supravieţuiesc şi ajung la destinaţie doar puţin peste 1000 din ei.

In iulie 1099, dupa un asediu de 5 saptamani, cruciatii cuceresc orasul. Ei au ales din randurile lor pe noul conducator al Ierusalimului. Regii cruciati vor da numeroase lupte pentru a pastra Pamantul Sfant. In 1118 au ales al treilea rege, numindu-l Baldwin II. Regele Baldwin primeste o oferta de ajutor din partea unui cavaler cruciat, nobilul francez Hughes de Payens. A propus crearea unui ordin de calugari-luptatori, care sa pazeasca Pamantul Sfant, a trecerii pelerinilor din Europa si apararea orasului sfant Ierusalim. Regelui Baldwin ii place ideea si astfel iau nastere templierii. Un grup de 9 cavaleri templieri va deveni o armata de mii de oameni.

Isi spun “Ordinul Cavalerilor Saraci ai Templului lui Solomon”. Cu timpul insa, le ramane numele de “cavaleri templieri”. Nu sunt doar razboinici, ci si calugari. Au jurat sa ramana saraci, supusi si celibatari. Europa nu mai vazuse niciodata o asemenea forta. Ei au reusit sa combine ruga cu lupta, invocand chemarea sfanta.

Templierii se rugau de 7 ori pe zi ca si restul calugarilor medievali. Se deosebesc insa prin antrenamentele de lupta. Era o armata extrem de eficienta, foarte disciplinata si echipata excelent, nu foarte numeroasa, dar cu o forta incredibila.

Templierii i-au zdrobit pe musulmani in asediul Ascalonului in 1153, in batalia de la Montgisard in 1177 si in batalia de la Arsuf din 1191. Templierii luptau dupa reguli stricte. Le era interzis sa se retraga decat daca primeau ordin si doar cand inamicii erau de trei ori mai numerosi. Se stia ca ei nu rup randurile, nu fug si nu dezerteaza. Crucea rosie simbolizeaza martirul, moartea in lupta. Tactica lor cheie era atacul escadronului. Un mic numar de cavaleri ataca frontal si in dispozitiv de sageata. Scopul lor era ruperea randurilor inamice, divizandu-le in doua.

Erau cunoscuti pentru victoriile lor si se bucurau de un respect enorm. Aveau un anumit aer, o aura de putere O parte din acest aer provine de la cartierul lor general. Regele Baldwin le da unul din cele mai sfinte locuri a crestinitaii: situl vechiului templu evreiesc, Templul lui Solomon. E posibil ca ceea ce au gasit aici sa le fi conturat destinul. Se spune ca, sub vechiul templu, cavalerii au gasit ceva remarcabil. Oare ce cautau acesti Templierisa se razboiasaca in Israel, doar un Templul al lui Solomon din Vechiul Testament, fara o prea mare legatura cu Iisus Hristos si Crestinantatea in general ?
Sfântul Graal si Masoneria

Graal, masonerieCu vreo 900 de ani în urmă aici au început săpături arheologice primitive. Au săpat în piatră timp de 9 ani, formând o reţea de tunele sub templu. Ceea ce au găsit acolo face de atunci obiectul disputelor. Potrivit unei teorii, templierii au descoperit harta unei comori. Conform legendei, chiar în ruinele templului, manuscrisul i-a dus la cea mai importantă comoară a creştinităţii: Sfântul Graal.

Cea mai controversată teorie susţine că templierii au găsit documente asupra originii lui Hristos. Unii au spus că au eliminat tainic un membru al familiei lui Iisus, care avea legatură cu căsătoria dintre Iisus si Maria Magdalena. Conform acestei teorii, cuvintele latine pentru Sfântul Graal (San Greal) sunt, de fapt, alte doua cuvinte scrise greşit: “Sang Real”, sau “sânge regesc”. Conform acestei teorii, Iisus s-a căsătorit şi a avut copii. Aceşti urmaşi sunt secretul Sfântului Graal. Această teorie e o sursă de putere mai verosimilă pentru templieri. Dovada că Iisus s-a căsătorit şi a avut copii ar zdruncina fundamentele creştinismului, ameninţând toate structurile de putere ale Europei medievale. Biserica ar plăti orice preţ pentru a tăinui aceste informatii.

Secretului Boltei RegaleTotodata un grad inalt din Masonerie » se numeste Seceret of Royal Arch Mason (in traducere libera, păstrător al secretului boltei regale – vezi sangele albastru, Unsul Domnului). La ce regalitate se refera, din moment ce mai toti masonii » afirma ca au scapat Europa de tirania regilor si a bisericii Catolice prin Revolutiile de la 1848, numite si “primavara popoarelor” ??!? Multe scrieri vechi se referă la fabuloasa comoara a lui Solomon, aceea care a fost furată de Moise când a fugit din Egypt, conducând poporul său de 600.000 evrei. Exodul a avut loc cam după anul 1200 î.H. Pe de alta parte cronicile oficiale ale vremii nu mentioneaza nimic despre acest exod. A furat majoritatea obiectelor si armelor de metal, (aur, argint, arama), în special miile de scuturi plane din cupru slefuite ca oglinda ale armatei faraonului Ramses cel Mare . Cu ajutorul acestora s-a construit Templul lui Solomon din piatră artificială, fără a se folosi direct pentru construcţie nici o unealtă de metal pentru cioplit. Unele blocuri din templu aveau dimensiunea de 1×1×2 metri si cantareau 10 tone, au fost turnate la fata locului si se mai vad si astazi. La fel s-au construit piramidele cu cateva secole inainte, de acolo invatand evreii meseria. Dar pe atunci nu era un mare secret ca in ziua de astazi, metoda fabricarii blocurilor din piatra sau marmura artificiala fiind aplicata in toata lumea antica invecinata. A fost folosita si de greci, aplicata la construirea Pantheonului si a altor constructii si statui din blocuri artificiale de mari dimensiuni care nu se gaseau in natura. Ordinul Templierilor era cunoscut şi sub denumirea de Masoni », adica constructori.

Ascensiunea Templierilor

Nimeni ? nu stie ce au gasit templierii, dar cele petrecute apoi se cunosc bine. Hughes de Payen, Marele Maestru al templierilor, pleaca din Tara Sfanta, pentru a participa la Conciliul de la Troyes, in Franta. Nimeni nu stie ce s-a discutat, doar rezultatul. Papa Honorius II le da binecuvantarea sa templierilor. Succesorul sau, Papa Inocentiu le confera puteri fara precedent. Templierii capata imunitate in fata legilor si taxelor oricarei tari. Templierii devin stat in stat. Puterea misterioasa a templierilor naste multe teorii ale conspiratiei.

Templierii s-au implicat in finantarea si construirea majoritatii catedralelor gotice din sec XII si XIII. Au finantat in intregime construirea catedralei Chartres, echivalentul financiar al expeditiei americane pe Luna din anii ’60.

Templierii administrau averi imense. Se pare ca o faceau in mod cinstit si eficient. In toata Europa, templierii au inceput sa imprumute nobilii. Ei aveau un avantaj fata de alti crestini care nu puteau imprumutau bani. In schimb Templierii puteau pretinde chiar dobanda. In Europa medievala, putini oameni puteau tranzactiona bani, pentru ca simonia si camata erau considerate pacate. E posibil ca templierii sa fi creat ideea cecului si a creditului. Pelerinii depuneau bani in trezoria unui templu local. Primeau in schimb o chitanta pentru suma depusa. Convenabil, dar costisitor. Templierii cereau pana la 10 % pentru acest serviciu. Templierii jurasera sa duca o viata de lipsuri, dar asta nu parea sa le afecteze profitul. Ei insisi nu erau bogati, dar ordinul putea detine acesti bani pentru a functiona. La sfarsitul secolului al XIII-lea, Ordinul era una din cele mai bogate structuri din Europa. Invidia si furia au generat insa un complot crud impotriva lor. Oare ce cautau acesti Templierisa se razboiasaca in Israel, doar un Templul al lui Solomon din Vechiul Testament, fara o prea mare legatura cu Iisus Hristos si Crestinantatea in general ?

Sfârşitul Templierilor

In 1290 templierii mai detin doar un castel in Tara Sfanta, dar la asediul cetatii Acra il pierd si pe acesta. Tara Sfanta e din nou ocupata de musulmani. Templierii se retrag pe insula Cipru (tara paradis fiscal unde Antena 1 de pilda si Dan Voiculescu isi au declarat sediu ca sa nu plateasca impozite statului roman).

In 1314 Ordinul Templierilor este desfiintat in mod oficial, de catre papa. Dupa sapte ani de tortura si inchisoare Jacques de Molay a fost ars pe rug, ca un eretic ce nu se caieste. Cu ultima suflare el i-a blestemat pe rege si papa. In mai putin de un an amandoi au murit. Dupa 200 ani, templierii dispar. Castelele lor sunt luate si averea lor imensa dispare in mod misterios. De atunci templierii au disparut din documente. Se spune ca razbunarea Templierilor dureaza si in ziua de azi.Un contemporan ii descria pe Templieri ca fiind “niste lei ai razboiului si miei ai inimii; asprii cavaleri pe campul de lupta, calugari piosi in capela; necrutatori cu dusmanii crestinismului, blandetea intruchipata cu prietenii crestinismului “(Jacques de Vitry).

Masoneria

MasoneriaChristopher Knight si Robert Lomas sunt doi masoni englezi care, in urma unor cercetari intinse pe cateva decenii, au incercat sa raspunda la aceste intrebari tulburatoare. Concentrate in trei carti masive, concluziile lor aduc la lumina o istorie stranie, care adeseori contrazice flagrant istoria acceptata oficial. Conform propriilor declaratii aceste carti au reusit performanta de a supara pe toata lumea: pe superiorii ordinului din care fac parte, pe reprezentantii Bisericilor crestine, dar si pe multi dintre istorici. In acelasi timp, concluziile expuse in acele carti au fost primite cu entuziasm atat de masonii » “luminati”, care isi pun si ei aceleasi intrebari, cat si de istoricii care nu mai sunt de acord cu “dogmele” istoriei oficiale pe care sunt obligati sa le accepte.

Ordinul Templier

Cavalerii TemplieriUna dintre concluziile trase de cei doi cercetatori masoni, referitor la epoca legendara si antica a istoriei ascunse, continute in ritualurile de initiere masonica, este ca, incepand de pe timpul regelui Solomon, la Ierusalim a existat aceasta casta straveche de preoti, denumita “Fiii lui Zadock”, ale caror invataturi si ranguri se transmiteau ereditar. In sec. I d.Hr., acestia s-au imprastiat prin Europa, avandu-si totdeauna propriii lor conducatori, adeseori necunoscuti de catre ceilalti membri ai societatilor in mijlocul carora traiau. Peste mai mult de o mie de ani, descendentii acestei grupari secrete, provenite din vechiul Ierusalim, i-au insotit pe principii crtestini in cruciadele pe care acestia le-au pornit, sub pretextul eliberarii “Tarii Sfinte”. Indrazneala manifestata de ei in lupta a fost admirata de catre toti nobilii crestini care i-au cunoscut si care au colaborat cu ei. Crezand ca marele lor curaj provine din ritualurile misterioase pe care le practicau, le-au cerut sa-i initieze si pe ei. Cererea le-a fost indeplinita si astfel doctrinele lor secrete s-au raspandit printre marii nobili ai Europei sub forma Francmasoneriei. In acea perioada, 11 dintre descendentii vechilor preoti “Zadock”, care au participat la prima cruciada au facut, in anul 118, juramant de castitate, pastrare a secretului, si prietenie, juramant depus in fata Patriarhului de la Ierusalim. Istoria secreta a Masoneriei ii indica pe cei 11 ca fiind intemeietorii Ordinului Cavalerilor Templieri. Conform aceleiasi istorii apocrife, reconstituite de catre Knight si Lomas cu ajutorul ritualurilor masonice, Templierii au fost cei care au reinfiintat, la Ierusalim, “Marea Preotime a lui Yahweh” (interesant ar fi sa aflam cine era acest Yahweh ca zeitate, aici apar multe semne de intrebare), condusa de fiecare dintre Marii lor Maestri ai ordinului, de la Hugues de Payen, primul dintre ei, pana la Jacques de Mollay, cel torturat si apoi ars pe rug din ordinul regelui Frantei, Filip al lV-lea, cel Frumos.

Comoara de sub Templu

Solomon’s TempleIstoria oficiala afirma ca, initial, Ordinul Cavalerilor Templieri a fost infiintat pentru a asigura protectia pelerinilor care se duceau sa viziteze Sfantul Mormant, contra bandelor de talhari si a ucigasilor care bantuiau prin acele locuri. Initial, acesti pretinsi aparatori ai pelerinilor s-au numit “Ordinul Soldatilor Saraci ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon”. In mai putin de doua secole de la acele inceputuri modeste, ei devenisera o confreerie atotputernica, temuta de majoritatea capetelor incoronate, si atat de bogata incat devenise “bancherul intregului continent” si putea tine sub control viata financiara a intregii Europe. Adevarul este ca, toti cei 11 cavaleri care au alcatuit initial Ordinul s-au imbogatit rapid, in mai putin de un deceniu de la stabilirea lor in Tara Sfanta. Se pare ca protejarea pelerinilor a fost doar o “misiune de acoperire” a prezentei lor acolo. In realitate, intre anii 1118 si 1128, ei au fost un fel de arheologi, care s-au ocupat mai ales cu efectuarea de sapaturi sub ruinele templului lui Solomon. Vechile traditii spuneau ca, inaintea invaziei romane din anul 70 d.Hr. preotii Bisericii din Ierusalim ar fi ascuns acolo tezaurul Templului, compus dintr-o cantitate impresionanta de vase rituale si obiecte de cult confectionate din metale pretioase.
Averea lui Solomon

Solomon’s Sigilium “Manuscrisul de Arama” descoperit la Qumran, langa Marea Moarta, la mijlocul sec. XX, constituie un adevarat inventar al fabuloaselor averi care compuneau Tezaurul Templului lui Solomon. Inventarul continut de acest document vorbeste despre alte 61 de alte locatii in care au fost ascunse restul de obiecte de cult, precum si imense cantitati de monede, confectionate din metal pretios. Cercetarile efectuate de istoricii moderni in majoritatea acelor hrube, dintre care multe erau ingropate la zeci de metri adancime, sub munti de moloz, nu au mai descoperit nici unul dintre pretioasele obiecte indicate in inventare. Totusi, ele au dus la descoperirea unor lucruri personale, fragmente de arme si piese de harnasament, confectionate in stilul specific Cavalerilor templieri. Fapt care demonstra ca, acestia ajunsesera si ei acolo, in urma cu aproape un mileniu, dupa niste eforturi supraomenesti, fara ajutorul unor utilaje moderne. Fapt care demonstreaza, cu prisosinta, ca ei nu se chinuisera doar din simpla curiozitate de a afla ce s-ar putea gasi in niste pivnite parasite cu peste un mileniu in urma. Desigur ca rezultatul acelor cautari au meritat cu prisosinta imensele eforturi depuse de ei, in timp ce pretinsa misiune de protejare a pelerinilor nu a fost decat o simpla poveste. Bogatiile descoperite de catre Templieri in subteranele Templului din Ierusalim au fost norocul care i-a propulsat in elita europeana a acelor vremuri tulburi, dar si blestemul care a adus distrugerea intregului Ordin. Aflat intr-o grava criza financiara provocata de insisi templieri si de bancile acestora, regele Filip cel Frumos a considerat ca singura cale de a iesi la liman este sa puna mana pe intreaga avere a Calugarilor-cavaleri. Exact de aici incepe romanul Regii Blestemati !

54 membri ai Ordinului Cavalerilor Templieri sunt arsi pe rug

In 1096 o armata de cavaleri europeni merge spre Tara Sfanta. Statele musulmane domina Orientul Mijlociu si o regiune ce se intinde din Persia pana in Spania. Papa Urban II invoca un razboi sfant ca sa elibereze Ierusalimul. Cruciatii ajung doar dupa vreo 3 ani in orasul sfant. Din 4000 de cavaleri care au pornit la razboi, supravietuiesc si ajung la destinatie doar putin peste 1000 din ei. In iulie 1099, dupa un asediu de 5 saptamani, cruciatii cuceresc orasul. Ei au ales din randurile lor pe noul conducator al Ierusalimului. Regii cruciati vor da numeroase lupte pentru a pastra Pamantul Sfant. In 1118 au ales al treilea rege, numindu-l Baldwin II. Regele Baldwin primeste o oferta de ajutor din partea unui cavaler cruciat, nobilul francez Hughes de Payens. A propus crearea unui ordin de calugari-luptatori, care sa pazeasca Pamantul Sfant, a trecerii pelerinilor din Europa si apararea orasului sfant Ierusalim. Regelui Baldwin accepta ideea si astfel iau nastere templierii, care-si spun Ordinul Cavalerilor Saraci ai Templului lui Solomon sau „cavalerii templieri . Nu sunt doar razboinici, ci si calugari. Au jurat sa ramana saraci, supusi si celibatari. Europa nu mai vazuse niciodata o asemenea forta. Ei au reusit sa combine ruga cu lupta, invocand chemarea sfanta. Templierii se rugau de 7 ori pe zi, ca si restul calugarilor medievali. Se deosebau insa prin antrenamentele de lupta. Era o armata extrem de eficienta, foarte disciplinata si echipata excelent, nu foarte numeroasa, dar cu o forta incredibila.

Templierii i-au zdrobit pe musulmani in asediul Ascalonului in 1153, in batalia de la Montgisard in 1177 si in batalia de la Arsuf din 1191. Templierii luptau dupa reguli stricte. Le era interzis sa se retraga decat daca primeau ordin si doar cand inamicii erau de trei ori mai numerosi. Se stia ca ei nu rup randurile, nu fug si nu dezerteaza. Erau cunoscuti pentru victoriile lor si se bucurau de un respect enorm. O parte din acest aer provine de la cartierul lor general. Regele Baldwin le da unul din cele mai sfinte locuri a crestinitaii: situl vechiului templu evreiesc, Templul lui Solomon. Se spune ca, sub vechiul templu, cavalerii au gasit ceva remarcabil. Cu vreo 900 de ani in urma aici au inceput sapaturi arheologice primitive. Au sapat in piatra timp de 9 ani, formand o retea de tunele sub templu. Ceea ce au gasit acolo face de atunci obiectul disputelor. Potrivit unei teorii, templierii au descoperit harta unei comori. Conform legendei, chiar in ruinele templului, manuscrisul i-a dus la cea mai importanta comoara a crestinitatii: Sfantul Graal.

Cea mai controversata teorie sustine ca templierii au gasit documente asupra originii lui Hristos. Unii au spus ca au eliminat tainic un membru al familiei lui Iisus, care avea legatura cu casatoria dintre Iisus si Maria Magdalena. Conform acestei teorii, cuvintele latine pentru Sfantul Graal (San Greal) sunt, de fapt, alte doua cuvinte scrise gresit: Sang Real , sau sange regesc . Conform acestei teorii, Iisus s-a casatorit si a avut copii. Acesti urmasi sunt secretul Sfantului Graal. Aceasta teorie e o sursa de putere mai verosimila pentru templieri. Dovada ca Iisus s-a casatorit si a avut copii ar zdruncina fundamentele crestinismului, amenintand toate structurile de putere ale Europei medievale. Biserica ar plati orice pret pentru a tainui aceste informatii. Cel putin, asa sustine o teorie facuta tendentios de curand. Multe scrieri vechi se refera la fabuloasa comoara a lui Solomon, aceea care a fost furata de Moise cand a fugit din Egipt, conducand poporul sau de 600.000 evrei. Exodul a avut loc cam dupa anul 1200 i.H. A furat majoritatea obiectelor si armelor de metal, (aur, argint, arama), in special miile de scuturi plane din cupru slefuite ca oglinda ale armatei faraonului Ramses cel Mare. Cu ajutorul acestora s-a construit Templul lui Solomon din piatra artificiala, fara a se folosi direct pentru constructie nici o unealta de metal pentru cioplit.

Unele blocuri din templu aveau dimensiunea de 1x1x2 metri si cantareau 10 tone, au fost turnate la fata locului si se mai vad si astazi. La fel s-au construit piramidele cu cateva secole inainte, de acolo invatand evreii meseria. Dar pe atunci nu era un mare secret ca in ziua de astazi, metoda fabricarii blocurilor din piatra sau marmura artificiala fiind aplicata in toata lumea antica invecinata. A fost folosita si de greci, aplicata la construirea Pantheonului si a altor constructii si statui din blocuri artificiale de mari dimensiuni care nu se gaseau in natura.

Ordinul Templierilor era cunoscut si sub denumirea de Masoni, adica constructori. Templierii s-au implicat in finantarea si construirea majoritatii catedralelor gotice din sec XII si XIII. Au finantat in intregime construirea catedralei Chartres, echivalentul financiar al expeditiei americane pe Luna din anii 60. Templierii administrau averi imense. Se pare ca o faceau in mod cinstit si eficient. In toata Europa, templierii au inceput sa imprumute nobilii. Ei aveau un avantaj fata de alti crestini care imprumutau bani. Ei puteau pretinde dobanda. In Europa medievala, putini oameni puteau tranzactiona bani, pentru ca simonia si camata erau considerate pacate. E posibil ca templierii sa fi creat ideea cecului si a creditului. Pelerinii depuneau bani in trezoria unui templu local. Primeau in schimb o chitanta pentru suma depusa. Convenabil, dar costisitor. Templierii cereau pana la 10 % pentru acest serviciu. Templierii jurasera sa duca o viata de lipsuri, dar asta nu parea sa le afecteze profitul. Ei insisi nu erau bogati, dar ordinul putea detine acesti bani pentru a functiona. La sfarsitul secolului al XIII-lea, Ordinul era una din cele mai bogate structuri din Europa. Invidia si furia au generat insa un complot crud impotriva lor. Cruciadele i-au creat pe cavalerii templieri si tot ele urmeaza sa-i distruga. Musulmanii se unesc sub sultanii egipteni dupa doua secole de razboi. Sprijinul pentru cruciade scade treptat in Europa. In 1290 templierii mai detin doar un castel in Tara Sfanta, dar la asediul cetatii Acra il pierd si pe acesta. Tara Sfanta e din nou ocupata de musulmani. Templierii se retrag pe insula Cipru. Dupa caderea cetatii Acra in 1291, ideea de cruciada nu mai anima. Multimile au vazut ca resursele Europei alimentau razboaiele sfinte, care pareau zadarnice. Importanta templierilor a inceput sa scada.

Soarta ordinului este in mainile noului lider: nobilul francez Jacques de Molay. El propune o noua cruciada lansata din Cipru, dar in zadar. In 1307, Molay ajunge la baza templierilor din Paris. A fost chemat in Franta de catre Papa Clement V, pentru a discuta actiunile lor viitoare. S-a nimerit sa vina in Franta, chiar atunci cand Filip IV se confrunta cu mari dificultati financiare, datorita razboiului cu Anglia. Cei mai mari creditori ai sai sunt chiar cavalerii templieri. El hotaraste sa-si stearga datoria printr-o singura lovitura, sa-i aresteze pe templieri si sa le confiste banii. Regele a nascocit diverse invinuiri si i-a acuzat de cea mai infima forma de erezie cunoscuta in Evul Mediu.
Intr-o zi, Marele Maestru si sute de templieri francezi sunt ridicati. Arestarile socheaza intreaga Europa. Peste 100 templieri sunt torturati doar in Paris, inclusiv liderul lor Jacques de Molay. Sute de templieri marturisesc sub presiune fapte pe care nu le facusera , inclusiv Marele Maestru. Cavalerii marturisesc si inchinarea la un obiect neobisnuit. Se crede ca acesta ar fi fost capul Sf Ioan Botezatorul. Altii marturisesc inchinarea la „Baphomet”, despre care unii istorici au crezut ca era vorba de Mahomed, din cauza contactului continuu cu lumea musulmana. Insa se pare ca „Baphomet” este, de fapt, o encriptie a numelui „Sofia”. Sofia era zeita intelepciunii in religia gnostica. Templierii spun independent aceleasi povesti bizare.

In 1314 Ordinul Templierilor este desfiintat in mod oficial, de catre papa. Dupa sapte ani de tortura si inchisoare Jacques de Molay a fost ars pe rug, ca un eretic ce nu se caieste. Cu ultima suflare el i-a blestemat pe rege si papa. In mai putin de un an atat regele, cat si papa au murit. Dupa 200 ani, templierii dispar. Castelele lor sunt luate si averea lor imensa dispare in mod misterios. De atunci templierii au disparut din documente.

Cine au fost Templierii ? Cu siguranta raspunsul la aceasta intrebare va genera o serie intreaga de opinii, in functie de cel ce raspunde la intrebare.

Crestini, cruciati, anti-crestini, adoratori de demoni sau primul si cel mai mare ordin monastic ce a luptat in timpul Cruciadelor – acestea sunt doar cateva din multele teorii ce-i privesc pe Templieri.

Dupa victoria din Prima Cruciada, un grup de cavaleri, condusi de Hugues de Payens, s-au oferit ca forta militara voluntara Patriarhului Ierusalimului. Aceasta forta militara avea rolul de a proteja crestinii ce plecau in pelerinaj catre locurile sfinte.
Astfel, in anul 1118 AD, regele Baldwin al II-lea le-a oferit Templierilor ca resedinta cel mai disputat loc religios din lume la ora actuala – Templul Mount.

Coincidenta sau nu, cei noua cavaleri au continuat sa fie singurii care formau Ordinul Templierilor timp de exact noua ani. Aceasta pentru ca in anul 1127 staretul Bernard de Clairvaux, din ordinul catolic al Cistercienilor, a alcatuit un regulament de functionare pentru Ordinul Templierilor, ce se baza in mare parte pe propriul regulament de functionare al Ordinului Cistercienilor.

De asemenea, Hugue de Payens face o calatorie
spre Vest pentru a obtine incuviintarea Bisericii si pentru a recruta noi membri ai ordinului. In cele din urma, Templierii au acceptat atat cele trei juraminte vesnice suplimentare, in afara juramantului de cruciat, precum si regulile austere cu privire la capela, sala de mese sau dormitoare.

Templierii au adoptat chiar si culoarea folosita de Cistercieni – culoarea alba careia i-au adaugat crucea rosie. Desi Templierilor nu le era permis, prin regulament, sa posede prea multe bunuri, aceasta restrictie nu era valabila si pentru Ordin ca intreg. Ca urmare, cadourile in pamant au fost primite cu draga inima si folosite ca atare de catre Ordin. Candva, nimeni nu stie cu exactitate cand, Ordinul a devenit foarte bogat. In afara de cadourile pe care le primeau, templierii erau „experti in comert” si nu li se impuneau taxe de nici un fel.

In afara de domeniile pe care le detineau, Cavalerii Templieri erau de asemenea, bogati in „relicve”. Relicvele erau, de fapt, moastele unor oameni, sau ramsitele ale unor obiecte de cult ce apar in povestirile din Noul Testament. Una dintre popularele relicve ale acelor timpuri era o bucata de lemn din „Adevarata Cruce” – crucea pe care fusese rastignit Iisus.

O alta relicva, ce facea parte din „tezaurul” Templierilor, era capul lui Ioan Botezatorul, cel care fusese decapitat dupa ce Irod fusese feremecat de Salomeea. Oamenii Evului Mediu credeau cu tarie in veridicitatea acestor moaste, pe care le si „venerau cu foc”. Dar, dupa cum probabil va inchipuiti, existau si foarte multe falsuri. La acea vreme de exemplu, existau mai multe capete ale lui Ioan Botezatorul in circulatie; de asemenea, existau atat de multe aschii (false) din lemnul „Adevaratei Cruci”, incat se puteau fabrica cu usurinta cateva zeci de crucifixuri.

Templierii se aflau si in posesia Coroanei de Spini, purtata de Iisus, precum si a corpului martirizat al Sfintei Euphemia din Chalcedon (cea despre care se credea ca are puterea de a vindeca). Tot Templierilor le sunt daruite spre pastrare o cruce fabricata din materialul unei cazi folosite de Iisus, precum si o alta cruce de bronz fabricata din ligheanul folosit de Iisus pentru a spala picioarele discipolilor sai inainte de „Cina ce de Taina”.

Totusi, in mai putin de doua secole, Templierii isi vor afla sfarsitul, poate din cauza bogatiei lor, ori din cauza puterii fara limite pe care o detineau. De altfel, se stie ca Filip IV era invidios pe bogatia Templierilor si ca si-a dorit dintotdeauna sa si-o insuseasca.

Indiferent de motivatia pe care o avea acesta, Ordinul a fost distrus cu acceptul Papei Clement V si al regelui Frantei in anul 1307. In acest an, 1307, Filip a dat ordin ca Templierii sa fie arestati pe motiv de erezie; aceasta era singura cale ce permitea regelui Frantei sa le confiste uriasa avere. Pentru a li se putea obtine marturisiri incriminatorii, Templierii au fost torturati. Aceste marturisiri includeau: scuiparea si calcarea in picioare a crucii, homosexualitate si sodomie, venerarea unui idol cu numele de Baphomet.

„Indignarea publica a luat amploare din cauza acuzatiilor de venerare a diavolului sub forma unui idol numit Baphomet.” Baphomet era „simbolul templier al ritualurilor gnostice. Figura androgina cu barba de tap si copite despicate are legatura cu zeul cu coarne al antichitatii, Mendes.” ( Peter Tompkins, The Magic of Obelisks.)

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: