ORTODOX.MANASTIRI,BISERICI,SFINTI,ATOS,

IERUSALIM

IORDAN

PREZENTAREA BIBLICĂ  A ŢINUTURILOR DE PE VALEA IORDANULUI

Aşezarea românească de pe malul râului sfânt Iordan se află într-o zonă deşertică din apropierea Mării Moarte, la o distanţă de circa 40 km faţă de Ierusalim şi la vreo 8 km faţă de biblica cetate a Ierihonului. La numai câteva sute de metrii în apropiere de aşezământ curge râul Iordan, râu care izvorăşte din munţii Libanului, apoi traversează Marea Galileii şi după un lung şi sinuos traseu se varsă în Marea Moartă. La vărsarea sa în mare Iordanul se ramifică în două braţe care acumulează împrejur multe aluviuni, cu soluri fertile împrejmuite de o vegetaţie bogată ce atrage multe vieţuitoare din deşert, uneori chiar şi păsări flamingo.
De aici înainte se întinde Marea Moartă pe o lungime de aproximativ 80 de km şi o lăţime de circa 20. Acesta este cel mai jos loc de pe pământ, suprafaţa apei mării fiind la peste 400 m în minus în raport cu nivelul Oceanului Planetar. Bazinul mării este alimentat de apele dulci ale Iordanului, precum şi de numeroase izvoare termale, dar din pricina concentraţiei extreme de sare şi a altor minerale din zonă, apa mării este asemănătoare unui ulei dens ce nu permite nici unei vietăţi să trăiască în ea. Turiştii rămân impresionaţi de calităţile terapeutice ale acestor ape, dar şi de varietatea coloritului şi efectele de lumină ce schimbă tonalitatea apei în cursul fiecărei zile.
Poate tocmai de aceea, împăratul Irod a construit sau a consolidat în apropierea acestei mări mai multe reşedinţe pentru tratament şi distracţii, sau chiar pentru refugiu. Una dintre ele se afla la Ierihon, alta lângă izvoarele fierbinţi de la Caliroe în partea iordaniană, locul în care a fost întemniţat şi decapitat Sfântul Ioan Botezătorul, iar alta pe ţărmul apusean al Mării Moarte, la Massada, celebra fortăreaţă cunoscută ca ultim punct de rezistenţă al evreilor împotriva stăpânirii romane. Tradiţia şi cercetătorii susţin că Marea Moartă se află peste Valea Siddimului locul în care erau amplasate în vechime cetăţile Sodomei şi Gomorei. Cartea Facerii din Sfânta Scriptură ne relatează că locuitorii acestor cetăţi săvârşeau păcate foarte mari, care au atras asupra lor mânia lui Dumnezeu.Şi astăzi se mai poate vedea deasupra mării un nor asemănător unor aburi transparenţi ce amintesc parcă de focul şi de pucioasa care au mistuit din temelii aceste cetăţi.
Condiţiile climatice din zonă sunt foarte aspre, dar cu toate acestea aici trăiesc felurite animale şi vegetaţie rară precum camforul şi balsamul sălbatic despre care se vorbeşte în cartea Cântarea Cântărilor. Deseori pe crestele munţilor fără vegetaţie şi cu piatra măcinată şi înroşită de atâta soare se pot observa vieţuitoare sălbatice. Din loc în loc, în plin deşert întâlnim beduinii. Aceştia sunt oameni săraci care trăiesc în peşteri sau corturi şi îşi câştigă existenţa crescând capre sau oi. Cu ajutorul măgarilor sau cămilelor ei parcurgeau în vechime distanţe foarte mari pentru a valorifica o parte din produsele lor. Mijloacele moderne au rezolvat oarecum această problemă deşi ei continuă şi astăzi să locuiască în corturi sau peşteri în condiţiile cele mai precare. Pe dunele de nisip mereu în mişcare copii găsesc uneori scoici sau pietre modelate cu interior frumos pe care le vând turiştilor. De multe ori ei colindă cu turmele prin cele mai îndepărtate şi neumblate locuri, stricând fără voie liniştea monahilor retraşi în aceste zone pustii. Un astfel de beduin a descoperit nu demult celebrele peşteri de la Qumran, când o capră a sa a căzut din întâmplare într-una din grotele în care esenienii păstrau manuscrisele lor. Esenienii erau un fel de sectă iudaică ce se ocupa îndeosebi cu transcrierea textelor biblice, cu rugăciunea şi asceza foarte severă. Ei îmbrăcau veşminte albe şi lungi ca semn al curăţiei, şi au inspirat prin vieţuirea şi austeritatea lor şi alte secte sau ordine călugăreşti apărute mai târziu precum albigenzii.
Întorcându-ne din nou spre Ierihon, tot în apropierea Mării Moarte, trecem pe lângă Peşterile Făinoase scobite în stâncile calcaroase ale munţilor a căror piatră se macină fin şi astupă foarte uşor prin ocazionale eroziuni unele peşteri sau formează altele noi.
În partea cealaltă a râului se întinde şesul Moabului locul din care Moise „s-a suit în muntele Nebo”, care este în faţa Ierihonului, şi a văzut pământul sfânt făgăduit de Dumnezeu urmaşilor lui Avraam. Pe acest munte se află şi mormântul marelui profet, dar locul exact nu-l ştie nimeni pentru a nu se ajunge la idolatrizarea sa. Sfânta Scriptură ne spune că fiii lui Israel au plâns vreme de treizeci de zile moartea lui, şi după ce s-au împlinit aceste zile, Iosua fiul lui Navi,  împreună cu tot poporul lui Israel au trecut în chip miraculos prin apele Iordanului spre pământul făgăduinţei. Locul exact al acestei treceri miraculoase este identificat cu o veche trecătoare prin vadul râului Iordan în apropierea căreia a predicat mult mai târziu şi Sfântul Ioan Botezătorul. După tradiţie locul acesta este acelaşi cu „locul scufundării” adică, locul în care a fost botezat Domnului nostru Iisus Hristos.
De multă vreme în pustiul acesta Dumnezeu a pregătit prin proroci şi prin minuni calea Domnului începând de la Avraam şi Moise şi până la Sfântul Ioan Botezătorul. Aici, în repetate rânduri, Dumnezeu vorbit părinţilor noştri, şi a făcut minuni mari pentru ca noi să credem şi să cunoaştem bunătatea şi purtarea de grijă a Sa pentru întreg neamul omenesc. De aici a fost înălţat la cer într-un car de foc profetul Ilie. Aici ucenicul său Elisei l-a vindecat de lepră în Iordan pe Neeman Sirianul, apoi a înviat un mort şi a îndulcit apele amare ale unui râu din Ierihon. Dar mai presus de toate pe stâncile şi nisipul acesta au călcat picioarele Sfântul Ioan Botezătorul şi ale Domnului nostru Iisus Hristos – Dumnezeul cel adevărat Care din iubire pentru noi S-a făcut Om şi a coborât în chipul cel mai smerit la apele Iordan pentru a primi Sfântul Botez din mâinile Sfântului Ioan Botezătorul. Atunci cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt a coborât peste El în chip de porumbel, iar glasul lui Dumnezeu Tatăl s-a auzit din cer spunând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit, pe Acesta să-L ascultaţi”.
Este de ajuns ca numai o clipă să stai în liniştea sfântă a deşertului de aici şi să te gândeşti câte lucruri minunate a făcut Dumnezeu pentru noi şi pentru a noastră mântuire şi cât de puţine lucruri facem noi pentru Dumnezeu. De aceea ţinutul acesta a prezentat încă din cele mai vechi timpuri un interes deosebit pentru creştini şi evrei, dar mai ales pentru monahii care căutau cu osârdie împărăţia lui Dumnezeu. Mărturie în acest sens ne stau mulţimea aşezămintelor mănăstireşti ridicate de-a lungul vremii pe valea Iordanului, printre care şi aşezământul românesc construit în apropierea locului Botezului Domnului. Pe o străduţă paralelă cu apa Iordanului se văd astăzi ruinele multor aşezăminte creştine naţionale distruse în timp de urgia războiului. În aceiaşi situaţie se găseşte şi aşezământul nostru şi până în momentul de faţă nu se poate face nimic pentru restaurare pentru că zona este militarizată şi complet închisă.
Urmând de aici drumul ce urcă spre Ierihon ajungem la o biserică grecească, construită pe locul peşterii în care a trăit Sfântului Ioan Botezătorul, prin aceiaşi zonă prin care au trecut şi cele doisprezece seminţii ale lui Israel spre Pământul Făgăduinţei. Biserica se prezintă destul de bine dar numai o dată pe an se poate sluji aici în ziua procesiunii sfinţirii apelor la Iordan, pentru că şi aceasta este cuprinsă în zona de frontieră securizată. La o mică distanţă de aici se află singura mănăstire de pe această vale deschisă pentru turişti. Ea a fost întemeiată de către Sfântul Gherasim de la Iordan care a întemeiat-o cu scopul de a servi ca aşezământ pentru toţi pustnicii de pe valea Iordanului.
Din viaţa Sfântului cunoaştem că el a reuşit să unească sihăstria cu monahismul de obşte, fiind el însuşi un mare făcător de minuni ce avea ca ucenic un leu. Astăzi această zonă este aproape pustie, dar în vechime pe aici treceau multe caravane comerciale din Egipt spre Siria, şi din alte ţări. Deseori aceste caravane erau atacate de prădători şi tocmai de aceea şi mănăstirile de aici aveau forma unor fortăreţe în care călugării pustiului se retrăgeau pentru a fi feriţi de invadatori. Se crede că aici ar fi poposit şi Maica Domnului cu pruncul Iisus în drumul său spre Egipt. Pentru toate acestea, de-a lungul timpului împrejurul acestei mănăstiri şi în locurile prezentate au trăit mulţi sfinţi precum Maria Egipteanca, Sfântul Zosima, Cuviosul Iosif de la Bisericani, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Românul de la Neamţu şi mulţi alţii poate neştiuţi de noi, dar cunoscuţi cu siguranţă de Bunul Dumnezeu. De aici înainte vom porni pe drumul care ne conduce spre biblicul oraş Ierihon, oraş aflat în apropiere şi prezentat în paginile alăturate.

Graalul Sfânt, de Dante Gabriel Rossetti

Graalul Sfânt, de Dante Gabriel Rossetti

Graalul, în legendele mistice ale evului mediu, era un vas în care Iosif din Arimateea ar fi strâns sângele lui Iisus. Se credea că acest vas ar fi fost făcut dintr-o singură piatră preţioasă şi că ar fi fost înzestrat cu puteri miraculoase. În literatura cavalerească a evului mediu, povestirea aventurilor imaginare ale cavalerilor plecaţi în căutarea „Sfântului Graal” reprezintă un ciclu foarte întins. Legenda a fost reluată de Richard Wagner în opera sa Parsifal.

Diversele romane cavalereşti ale Graalului îl prezintă pe acesta sub forma unor diferite obiecte: o cupă sau un potir, o relicvă a Preţiosului Sânge al lui Hristos, un ceaun al belşugului, o tipsie de argint, o piatră căzută din Ceruri, un vas, o sabie, o suliţă, un peşte, o porumbiţă purtând în cioc o ostie pentru sfânta cuminecătură, o lance albă însângerată, o carte sau o evanghelie secretă, mană cerească, o lumină orbitoare, un cap tăiat, o masă şi multe altele. Adevărul despre Graal este că ia diferite forme.

În Le Conte du Graal, a lui Chrétien de Troyes, Graalul este o tavă pe care se află o singură anafură pentru sfânta cuminecătură.

În povestirea lui Robert de Boron, un poet burgund care a scris în perioada 11911200 romanul cavalersc Joseph d’Arimathie (Iosif din Arimatea) Graalul este prezentat ca fiind potirul folosit de Iisus la Cina Cea de Taină.

În Queste del Saint Graal, scrisă în 1215 de un călugăr cistercian, este farfuria din care Iisus a mâncat mielul pascal şi în care acum se găseşte anafură pentru sfânta cuminecătură.

În lucrarea Parzival, scrisă de Wolfram von Eschenbach între 1197 şi 1210, Graalul este o piatră pură şi luminoasă, căzută din cer.

În romanul cavaleresc anonim Perlesvaus, el este descris ca cinci lucruri diferite.

Nu există o singură poveste a Graalului şi nici măcar un singur Graal. Graalul i se poate arăta altfel fiecăruia care îl caută. Poate fi un obiect pământesc, care poate fi, sau nu, dotat cu sacralitate; poate fi şi, pur şi simplu, obiectivul unei căutări spirituale.

[modifică] Semnificaţia Graalului

Sfântul Graal poate avea mai multe semnificaţii, de exemplu în limba franceză el este numit sang real, în traducere liberă înseamnă sânge regal. Iisus Hristos a fost caracterizat ca având acest „sânge regal”. Deci El poate fi Sfântul Graal sau după părerea unora chiar fiica Mariei Magdalena, Sara.

Dacă înţelegem că Mireasa biblică nu este doar biserica aşa cum afirma Pavel, deducem succesiv din lecturarea Noului Testament că există o echivalenţă până la sinonimie pe alocuri între termenii: Duhul Sfânt, Mângâietorul, Cortul, Cetatea, Mireasa. Desigur se poate lua în discuţie şi Femeia (care a născut în pustiu), simbolizând Fecioara. Dacă în Evanghelia lui Ioan, mesajul lui Iisus referitor la venirea şi călăuzirea de către Duhul Sfânt este o promisiune pe care atunci când se va concretiza ar trebui să o recunoaştem (ne şi povăţuieşte: Când se vor întâmpla acestea să credeţi!- fiindcă nu este uşor de crezut) şi de care trebuie să beneficiem, în Apocalipsa se schiţează această realitate a întrupării Duhului Sfânt ce va fi fost deja concretizată, dar în linii suficient de vagi, aşa încât atunci când se va împlini să constituie o piatră de încercare pentru credinţa lumii în momentul vestirii ei, al celor două strigări – ziua încercării credinţei ce va să vină -(Să nu vă temeţi că veţi cădea în păcat, ci să vă fie frică de ziua încercării credinţei)-prilej de hulă împotriva, (celor ce au hulit loc pe pământ nu li s-a mai găsit). Duhul şi mireasa zice: Vino!; celor ce au crezut li se va da să bea şi să se sature din izvorul apei vii (duh sfint, botezul, binecuvântări şi învăţătură în tot adevărul). Ei vor fi poporul şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei

ORDINE MONASTICE APUSENE IN TARA SFANTA: TEMPLIERII (I)

“Cei care viseaza ziua devin mult mai constienti de multe lucruri care le scapa celor care viseaza noaptea.” (Edgar Allan Poe)

“Si au adus la El fariseii si carturarii pe o femeie prinsa in adulter si , punand-o in mijloc,au zis Lui: Invatatorule, aceasta femeie a fost prinsa savarsind adulter. Iar Moise ne-a poruncit in Lege ca pe unele ca acestea sa le ucidem cu pietre. Deci, Tu, ce zici? Si aceasta ziceau, ispitindu-L, ca sa aiba de ce sa-L invinuiasca. Iar Iisus, plecandu-Se in jos, scria cu degetul pe pamant. Si staruind sa-L intrebe, El S-a ridicat si le-a zis: Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra asupra ei. Si, iarasi plecandu-Se in jos, scria pe pamant.” (Ioan 8, vers. 3-8)

MolayPERICOPA EVANGHELICA de mai sus poate fi substituita cu succes si aplicata imaginii Ordinului Templier – femeia pacatoasa – raportata istoriografiei contemporane epocii lor sau celei conventionale, de amplificare a “aurei mistice” de factura masonica – reprezentata prin acuzele carturarilor si fariseilor, in contradictie cu Vesnicul Adevar care se pogoara de Sus si scrie pe pamant… Contextul poate fi extins si altor realitati istorice mitizate voit de catre un regim politic sau altul, de catre un grup sau mai multe grupari oculte.

Am fost obisnuiti sa nu ne mai punem intrebari, traind inca sub matricea tiparelor impuse si autoimpuse, de un sistem sau altul de “valori” si, ceea ce este mai rau deriva din faptul ca, generatiile tinere nu mai sunt obisnuite sa filtreze informatia, sa-si asume o parere proprie, diferita de a celorlalti semeni, incalcand legea creatiei care specifica foarte limpede: “Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut” (Fac. 1, vers. 27), iar ca o completare a faptului ca fiinta omului este inzestrata cu ratiune divina, Evanghelistul Ioan adauga: “Iisus le-a raspuns: Nu este scris in legea voastra: Eu am zis: Sunteti dumnezei?” (Ioan 10, vers. 34)

In cautarea unei etimologii

Nu intamplator am ales sa descriu in putine cuvinte istoria Ordinului Templier intr-o cronologie inversa a aparitiei si dezvoltarii sale ulterioare, dupa ce in episoadele precedente am prezentat cateva aspecte despre evolutia ordinelor monastice apusene in Tara Sfanta, Cavalerii Teutoni si Cavalerii Ioaniti. Asupra Templierilor planeaza cateva suspiciuni nedorite – atat printre specialisti, cat si in partida amatorilor de senzational. Am trecut in revista cateva pagini web de referinta, sperand sa gasesc o imagine mai apropiata realitatilor istorice relative dar fara un rezultat satisfacator, astfel incat am pornit singur intr-o ancheta privind faptele istorice autentice ale Ordinului, incercand sa elimin total aura mistica si pe de alta parte sa lamuresc confuzia strecurata in romanul Codul Da Vinci.
Nasterea Ordinului Templier este indisolubil legata de un loc sfant: Ierusalimul, capitala prin definitie a celor trei mari religii monoteiste ale lumii: Mozaismul, Crestinismul si Islamismul, fiecare in parte revendicandu-si cate un drept de mostenire spirituala: evreii, ca punct de plecare al statului antic davidic si locul Templului Legii celei Vechi, crestinii pentru istoria mantuirii neamului omenesc si nu in ultimul rand comunitatile islamice pe baza a doua traditii, prima conform careia neamurile semitice arabice desprinse antropologic dintr-un trunchi comun au ca stramos pe Ismael, intaiul nascut al Patriarhului Avraam si cealalta conform careia Profetul Muhammad s-a ridicat la cer din Cetatea Sfanta.

Revendicarile mostenirii spirituale au atras in scurt timp impartirea religioasa, pe zone, a Ierusalimului, dar si nedorite conflicte privind Locurile Sfinte ca au apartinut diverselor comunitati, mozaice, crestine si musulmane.Ocupatiile succesive ale diferitelor puteri in regiune, cu precadere in epocile post-crestine si post-islamice au determinat aparitia si dezvoltarea cartierelor Ierusalimului, ca de exemplu: Cartierul armenesc (o importanta comunitate de crestini armeni), Cartierul grecesc, cel musulman si evident cel mozaic (a se intelege prin “cartier” o zona de influenta preponderenta a unei comunitati sau alteia, N.A.).

Al AqsaIn mare parte, Locurile Sfinte se afla situate in perimetru istoric al Orasului Vechi (vezi foto) – important punct turistic – care este inconjurat de jur imprejur cu ziduri groase de cca. 3 metri si inalte de 10-12 metri, formand un poligon neregulat cu suprafata de 4 km patrati. Intrarea in Sfanta Cetate se poate face pe orice latura, prin cele sapte porti deschise, plasate la fel, de jur imprejur, toate cu rezonante vetero si nou testamentare: Poarta Oilor, Poarta Cailor, Poarta Sfantului Stefan si asa mai departe.Pentru a pasi pe urmele Ordinului Templier, zarim a opta Poarta, numita si Poarta de Aur, in partea de Rasarit, pe unde a intrat Mantuitorul Hristos, calare pe un asin in Duminica Floriilor. Conform Sfintei Traditii, pe aceasta Poarta va intra Domnul Iisus Hristos, a doua oara, sa judece lumea in Valea lui Ioasaf, situata in apropiere. Ca urmare, comunitatea islamica a zidit edificiul, dincolo de care se zareste Moscheea lui Omar, pe Muntele Templului si au construit un cimitir in afara zidului… Ne continuam traseul pe ulitele inguste si ajungem pe Muntele Moriah unde se inalta cele doua moschei: Moscheea Omar si Moscheea Al Aqsa, ultima atragandu-ne atentia prin cupola aurita, pe care o revedem si in fotografia de mai jos.

Conform traditiei comune iudeo-crestine, Dumnezeu l-a incercat pe Avraam trimitandu-l in Tinutul Moriah ca sa-l jertfeasca pe fiul sau cel iubit, Isaac, pe un munte, locul unde mai tarziu avea sa se zideasca maretul Templu Solomonic. Este unul dintre cele mai extraordinare episoade din intreaga Scriptura. Evreii il recita la sinagoga cu ocazia Anului Nou; crestinii il citesc in cheie hristologica si identificare a locului de cult nesangeros din Legea Noua, in fine comunitatea islamica, asa cum am vazut identifica Muntele Moriah ca locul de unde s-a ridicat la cer Profetul Muhammad.

In timpurile Cruciadelor, Cetatea Sfanta nu se deosebea prea mult de imaginea pe care o avem astazi: acelasi amalgam etnico-religios, aceeasi dispunere a Locurilor Sfinte, nu in ultimul rand afluxul mare de pelerini, cu precadere dupa 1095, data de pornire a “ideei de cruciata” in urma Conciliului de la Clermont, prezidat de Papa Urban al II-lea.

Contrar imaginii deformate pe care ne-am format-o, intre comunitatile crestine si cele islamice au existat raporturi de convietuire pasnice, intrucat cele doua mari religii ale lumii – islamismul si crestinismul – au foarte multe puncte comune, ambele recunoscand istoricitatea personajelor nou testamentare, precum Mantuitorul Hristos, Fecioara Maria si Sfantul Apostol Pavel. Precizam faptul ca in Peninsula Arabica pre-islamica, existau importante comunitati iudeo-crestine. Chiar si dupa 1948, anul cand prin Decizia Natiunilor Unite s-a fondat statul Israel, in ciuda conflictelor armate locale, relatiile pasnice s-au mentinut intre comunitatile crestine si cele islamice din regiune. Nu trebuie trecut sub tacere faptul ca multe comunitati islamice au recunoscut Locurile Sfinte ale comunitatilor crestine din regiune, unele donand chiar sume importante pentru consolidarea unor asezaminte ortodoxe sau ridicarea altora noi. In acest context inscriem importanta contributie a excelentei sale Yasser Arafat, leaderul marcant al autoritatii palestiniene, care prin sotia sa de origine greaca, a perceput valentele crestinismului, aducandu-ne aminte totodata ca el a fost arestat in timp ce de Craciun se inchina la Mormantul Mantuitorului (sic!)

Inceputul unei istorii

Masacrele comise de baronii cruciati au determinat, fireste, represalii sangeroase anticrestine mai ales la inceputul secolului al XI-lea, in vremea califului Hakim.Cu toate acestea, fluxul pelerinajelor nu a fost intrerupt, ci, dimpotriva stimulat dupa recucerirea Locurilor Sfinte de catre cavalerii cruciati, dar continua sa se desfasoare in conditii precare, deoarece majoritatea baronilor cruciati, odata legamantul indeplinit se intorceau in tarile lor de origine.

Situatia de mai sus, este plastic surprinsa de catre unul dintre cronicarii Cruciadelor, francezul Jacques de Vitry, arhiepiscop al Ptolemaidei Palestinei, intre anii 1204-1215, care isi va asterne in scris, catre amurgul vietii, amintirile acelor vremuri tulburi: “briganzii si hotii bantuiau drumurile, ii surprindeau pe pelerini, ii jefuiau pe multi dintre ei si se dedau la nenumarate masacre”. Cu siguranta ca printre raufacatori se numarau si frati crestini renegati de bunele moravuri ale timpului.

Daca Ordinul Ioanit a fost fondat de catre un grup de negustori amalfitani si cel al Cavalerilor teutoni printr-o decizie imperiala, Cavalerii Sarmani ai lui Hristos s-au nascut prin constientizarea primejdiei la care erau expusi pelerinii, la initiativa unor nobili francezi, aparuta pe la 1118-1119: Hugues de Payns, originar din binecunoscuta regiune Champagne si Geoffroy de Saint Omer. Pana la 1125 li se vor alatura si alti camarazi de arme, noua la numar, printre care: Andre de Montbard, Foulques d’Angers si un alt Hugues, conte de Champagne. Tinerii cavaleri francezi isi iau angajamentul solemn de a-i apara pe pelerini si de a proteja caile de acces catre Sfanta Cetate. Apoi, vor depune juramantul in fata patriarhului Ierusalimului si a regelui Balduin al II-lea. El le va ceda cativa ani mai tarziu, propria sa resedinta, situata in Turnul lui David, pe Muntele Templului, locul pe care mai apoi se va ridica Moscheea Al-Aqsa.De la resedinta lor provizorie (maison chevetaine sau casa cavalerilor, N.A.) ordinul proaspat fondat isi va lua si denumirea oficiala de Cavalerii Templieri.

Pe Muntele Templului

Aceasta prima resedinta a Ordinului, asa dupa cum am vazut in cele de mai sus, era amplasata pe Muntele Templului si va constitui mai tarziu unul dintre capetele de acuzare in procesul intentat Templierilor. La popoarele semitice ale Orientului Apropiat si Mijlociu, cu precadere la evrei si arabi, exista o categorie de substantive comune, care defineau printr-un termen general mai multe realitati geografice, foarte “alunecoase”lingvistic ca inteles si luate intr-un singur sens.Astfel, daca in limba romana suntem obisnuiti sa sesizam diferenta terminologica dintre colina, deal, munte, in limbile semitice acest lucru este aproape imposibil daca nu adaugam si un adjectiv, ca de exemplu “munte mare”.

In cazul Muntelui Templului este vorba de o colina care permitea in antichitatea iudaica ca maretul Templu al lui Solomon sa fie admirat in intreaga sa splendoare. In anul 588 i.Hr., in urma celei de-a treia campanii militare intreprinse de suveranul babilonian Nabucodonosor impotriva regatului lui Iuda, in luna a zecea dupa calendarul ebraic sau 16 iulie dupa cel conventional, Cetatea Sfanta este asediata, distrusa, locuitorii deportati si cum specifica textul scripturistic vetero testamentar al Septuagintei, Casa Domnului, Templul, este jefuita… Despre existenta unor grote si incaperi subterane localizate sub Templu si aprofundate odata cu sec. al XIX-lea prin sapaturile arheologice de teren intreprinse de diverse expeditii germane, britanice si franceze, avem indicii inca din antichitatea iudaica. De exemplu in vremea lui Ezechia, unul dintre regii lui Iuda, analele ebraice consemneaza saparea unui tunel care avea rolul de a devia apele Gihonului superior din partea de est-sud-est a Ierusalimului spre partea de vest, unde erau colectate intr-un bazin interior, Siloam. Acest tunel trecea in mod sigur pe sub Muntele Templului.

Redescoperit in secolul al XIX-lea, tunelul de aductiune avea o inaltime de 2 m si o lungime de 332 m in linie dreapta. Foarte probabil, in vremurile de restriste, el servea si ca adapost si drept cale de acces pentru salvarea prin fuga a celor aflati in primejdie.Vor fi fost si alte grote identice sub colina, folosite in alte scopuri ca de pilda: pivnite, osuare, poate chiar mormintele unor somitati iudaice (mari preoti, regi), amplasate special aici, pentru a se evita caderea in idolatrie a “poporului ales”, daca ele ar fi fost expuse vazului tuturor. In tabernacolul sfant al evreilor de pe inaltimea Moriah sau Muntele Templului, in locul numit Sfanta Sfintelor, unde nu avea acces decat Marele Preot, in momente cu semnificatie liturgica deosebite, se afla Chivotul Legii sau Arca Legamantului, construita din lemn de salcam, in care se gaseau Tablele Legii scrise de Insusi Dumnezeu pe Muntele Sinai, alaturi de alte artefacte: Toiagul lui Moise si mana, hrana poporului evreu in lunga pustie spre Tara Fagaduintei. Aceste ultime artefacte sfinte au generat traditii, cautari si mistere, in epocile pre crestina si post crestina, mai ales in vremea Cruciadelor.

Despre acest Templum Salomonis, care va figura pe sigiliul sau, fiind o creatie absolut originala, Regine Pernoud, un mare exeget al Templierilor, avea sa remarce ca: “asa numita maison chevetaine ii solicita pe cavalerii laici sa-si puna activitatea, fortele si armele in serviciul acelora care au nevoie sa fie aparati. Ea conciliaza asadar doua sfere de activitate, ce pareau incompatibile: viata militara si viata religioasa.” (vezi Regine Pernoud, Templierii, Editura Meridiane, Bucuresti, 1996) Detineau oare Templierii secretul Templului? Este ceea ce vom elucida in episodul urmator…

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: